Sari la conținut

STUDIU: Aproximativ 20% dintre pacienții care au avut deja COVID-19 nu dezvoltă un nivel optim de anticorpi după recuperare

Încă de la începutul pandemiei, specialiștii s-au concentrat pe imunitatea COVID obținută fie pe cale naturală (pentru pacienții care au trecut prin boală), fie pe cale artificială (prin vaccinare). Deși persoanele care au trecut prin boala Covid-19 dezvoltă anticorpi împotriva virusului SARS-CoV-2, se pare că aproximativ 20% dintre aceste persoane nu au un nivel optim de anticorpi pentru o protecție eficientă.

Imunitatea COVID se poate obține prin două metode diferite: fie după infectarea propriu-zisă, urmată de recuperare, fie prin vaccinare. Specialiștii consideră că metoda vaccinării este mult mai eficientă, întrucât organismul dezvoltă un nivel optim de anticorpi pentru o protecție optimă, care rezistă o perioadă îndelungată de timp.

Anticorpii obținuți pe cale naturală, însă, nu ajung întotdeauna la un nivel optim și, de asemenea, sunt eficienți pentru o perioadă mai scurtă de timp.

20% dintre pacienții care au avut deja COVID-19 nu dezvoltă un nivel optim de anticorpi după recuperare

Aproximativ 20% dintre cei care au avut COVID-19 nu au un nivel suficient de anticorpi după recuperare, arată un studiu din China.  Astfel, aceste persoane nu sunt protejate în fața virusului și trebuie să se vaccineze împotriva Sars-Cov-2 a spus Alexander Ginzburg, directorul general al Centrului Gamaleia, cel care a dezvoltat vaccinul Sputnik-V, scrie Interfax, citat de DC News.

„Conform datelor colegilor noștri chinezi, care au investigat această problemă pe un eșantion foarte mare, până la 20% dintre cei care și-au revenit din boală nu au un nivel suficient de anticorpi de protecție. Este un număr destul de mare de oameni.”, a spus Ginzburg.

Astfel, specialiștii susțin că vaccinarea anti-COVID rămâne cea mai bună soluție împotriva virusului.

Prin urmare, este necesar să fii vaccinat. Chiar dacă o persoană a fost bolnavă și are anticorpi, această vaccinare nu va crea careva probleme. Rezultatul va fi că ei vor avea un titru foarte mare de anticorpi care îi vor proteja pentru foarte mult timp”, a spus Ginzburg.

În același timp, el a recomandat celor care au avut coronavirus să verifice nivelul anticorpilor de protecție și, „dacă este sub un anumit nivel, să se vaccineze în cel mai scurt timp”.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel