vineri, martie 27, 2026
10.4 C
București

STUDIU în luna iubirii: Cum privesc românii viața de cuplu și familia?

Din cuprinsul articolului

Compania Reveal Marketing Research a derulat cu ocazia lunii iubirii un studiu prin care a analizat percepția românilor față de viața de familie și căsătorie. Compania a realizat un studiu și în acest an.

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, în anul 2020 s-au înregistrat 81343 căsătorii, cel mai mic număr de căsătorii înregistrat din 1946 până în prezent. Faţă de anul 2019, în 2020 s-au înregistrat cu 47267 căsătorii mai puţine.

Aspirații la căsătorie: Când?

O expresie a schimbărilor majore de la nivelul societății românești o reprezintă evoluția vârstei de căsătorie. Spre deosebire de realitatea zugrăvită de datele statistice, vârsta ideală pentru căsătorie, în percepția românilor, se plasează cu precădere în intervalul 26-28 ani – 26 de ani reprezentând vârsta ideală pentru femei, iar 28 de ani reprezentând vârsta ideală pentru bărbați.

De asemenea, datele obţinute sugerează faptul că aproape jumătate din numărul subiecţilor – 47% – au o părere mai bună asupra căsătoriei în detrimentul concubinajului. Totodată, solicitînd respondenților să se pronunţe asupra subiectului cu privire la formarea propriei familii în viitorul apropiat, aproape 1 din 5 persoane necăsătorite nu intenționează să se căsătorească sau să aibă o relatie pentru toată viața. Procentele sunt de 12% pentru bărbați și 25% pentru femei – mai ales în cazul celor singure si divorțate.

Citeste si…

Pe categorii de vârstă, 70% din tinerii cu vârsta cuprinsă între 24 și 35 de ani prezintă probabilitatea cea mai mare de a se căsători în viitorul apropiat, urmați de tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani (69%).

Contrar acestui procent, 34% din subiecţi nu doresc să se căsătorească, dar își doresc să aibă o relație cu un singur partener pentru toată viața.

Studiul realizat reliefează, de asemenea, o varietate de opinii ale subiecţilor cu privire la motivele pentru care tinerii din ziua de azi nu vor să se căsătorească. În opinia acestora, motivele capătă următoarele forme:

Citeste si…

Lipsa banilor sau a bunurilor materiale – 55%
Frica de eșec sau de a nu face alegerea potrivită – 44%
Presiunea planurilor profesionale – 39%
Validitatea unei căsnicii. Idealuri și responsabilități.

55% dintre respondenți consideră că o căsnicie este validă doar dacă a fost recunoscută oficial – în acte, iar 51% consideră că acesta este validă doar dacă a avut binecuvântarea unui preot.

De altfel, doar 37% dintre respondenți consideră că într-o căsnicie bărbatul trebuie să fie mai mare ca vârstă decât femeia, scăzând o dată cu creșterea vârstei pentru respondenți – astfel că, 56% dintre tinerii între 18-24 de ani sunt de acord cu această afirmație, și doar 28% dintre persoanele cu vârste între 45-55 de ani.

Citeste si…

Aceeași tendință o putem observa și în cazul respondenților care consideră că persoana care trebuie să se preocupe mai mult de casă și de creșterea copiilor este femeia. 30% dintre persoanele de peste 55 de ani sunt de acord cu această afirmație, iar procentul crește proporțional până la tinerii de 18-24 de ani, care sunt de acord cu această afirmație în proporție de 55%, pentru un total de 36 de procente.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Avertizare COD PORTOCALIU valabilă până duminică la prânz

Hidrologii au emis avertizări cod portocaliu și cod galben...

Breaking News: Bolojan anunță reducerea accizei la carburanți

Breaking News. Bolojan anunță reducerea accizei la carburanți: “Din...

Europa trece printr-o transformare istorică: Crește vârsta de pensionare. De ce România trebuie să facă la fel

Anglia și Germania crește vârsta de pensionare. În toată Europa...

3 alimente care te îngrașă „cu o viteză înfricoșătoare”, potrivit medicului

3 alimente care te îngrașă „cu o viteză înfricoșătoare”,...

Românii, în alertă: ora de vară vine cu „risc de infarct și AVC”

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Părintele Calistrat Chifan: acesta este cel mai mare păcat al omului

Părintele Calistrat Chifan, unul dintre cei mai cunoscuți și...

Creșterea în kilograme în căsnicie – semn bun sau rău?

Fericirea în căsnicie, greutatea pe cântar. De ce iau...

Simona Halep se căsătorește din nou! Sportiva nu se mai ascunde

Simona Halep a scăpat de suspendare în luna martie...

Citește și