Sari la conținut

STUDIU: Un program încărcat de lucru, asociat cu un risc crescut de a dezvolta afecțiuni letale

Un nou studiu dezvăluie că un program încărcat de lucru poate crește riscul de a dezvolta diferite probleme de sănătate cu potențial letal cu până la 35%. Un număr exagerat de ore de muncă este asociat cu dezvoltarea unor afecțiuni grave de sănătate, precum accidentul vascular cerebral și bolile cardiovasculare. 

Organizația Mondială a Sănătății a publicat recent un studiu conform căruia persoanele cu un program încărcat de lucru prezintă un risc mai crescut de a dezvolta accident vascular cerebral.

Accidentul vascular cerebral este o afecțiune gravă care se manifestă atunci când o parte a creierului nu mai este alimentată corespunzător cu sânge. Acest lucru poate determina apariția unor leziuni ireversibile și, de asemenea, poate duce la moarte.

Un program încărcat de lucru, asociat cu un risc crescut de AVC

”Munca de 55 de ore sau mai mult pe săptămână reprezintă un pericol grav pentru sănătate”, a spus dr. Maria Neira, directorul departamentului de mediu, schimbări climatice și sănătate, de la OMS. „Este timpul ca toată lumea – guverne, angajatori și lucrători – să recunoască în cele din urmă că orele lungi de lucru pot duce la moarte prematură”, a adăugat ea, conform Lemonde.fr, citat de DC News.

Cât muncesc românii, în medie

Pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus. În funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.

Timpul maxim petrecut muncind

Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare. Prin excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămâna, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioada de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână. Pentru anumite activități sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referință mai mari de 4 luni, dar care să nu depășească 6 luni.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel