Sari la conținut

În SUA, criza economică sperie mai mult decât coronavirusul. Raportul lui Donald Trump denotă speranța că boala dispare vara

În ciuda faptului că SUA sunt țara cea mai afectată de pandemie, se pare că preşedintele Donald Trump este adeptul reluării activităţilor economice.

Este țara cea mai lovită de pandemia de coronavirus, SUA trec prin momente critice. Doar în ultimul interval de 24 de ore s-au înregistrat peste 3.000 de decese provoccate de COVID-19. Numărul de cazuri din SUA a depăşit 866.000, în timp ce decesele se apropie de 50.000.

Cu toate acestea, continuă presiunile ca restricţiile să fie ridicate pentru a limita impactul crizei economice provocate de pandemie, în condiţiile în care numărul şomerilor a ajuns la 26 de milioane, cel mai mare de la marea depresiune până în prezent.

Preşedintele Donald Trump, un adept al reluării activităţilor economice, care a criticat restricţiile impuse de unii guvernatori din Partidul Democrat, a prezentat ieri şi un studiu care deja a atras critici, care sugerează că, odată cu venirea verii, răspândirea coronavirusului va fi încetinit, potrivit Rador.

Cercetătorii ştiinţifici de la Departamentl pentru Securitate Naţională au publicat un raport despre modul în care noul coronavirus acţionează la diverse temperaturi, în diverse clime şi pe diverse suprafeţe – a anunţat în conferinţa de presă de aseară, de la Casa Albă, preşedintele Trump. Vocile critice spun însă că informaţiile avansate de raport ar fi doar menite să susţină ceea ce Donald Trump vrea să facă publicul să creadă, anume că la vară, noul coronavirus va muri, graţie razelor ultraviolete, temperaturilor ridicate şi umidităţii.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel