Sari la conținut

Subconștientul oamenilor rămâne blocat la perioada când a primit cea mai puțină dragoste

Subconștientul nostru, un adevărat radar emoțional! Cu toții am catalogat măcar o dată un adult că s-ar fi purtat prea copilărește sau pe care l-am considerat imatur din punct de vedere emoțional.

Uneori chiar noi înșine ne surprindem având o purtarea copilărească, imatură sau reacții surprinzătoare.

Psihologii au o explicație pentru acest tip de comportament și chiar oferă soluții în cazul în care îl identificăm la noi înșine sau la cineva din apropierea noastră. Subconștientul nostru este plin de surprize.

Unii îl numesc blocaj, dar psihologii spun că oamenii rămân blocați într-un moment, mai exact la perioada când au primit cea mai redusă cantitate de iubire și sprijin din partea părinților, potrivit sursei: Sinclair G. Subconsciously people remain stuck at the age that we experienced the least amount of love. 31 August 2017. Awareness Act.

Jurnalista Anneli Rufus a scris în revista ”Psychology Today” articolul ”Unii părem adulți, dar nu suntem”, subliniind: ”Nu alegem să rămânem blocați în trecut, ci pur și simplu nu ne-am maturizat suficient. Cei care trebuia să ne învețe cum să creștem nu au știut cum să procedeze sau nu au fost prezenți. Așadar traumele ne-au reținut captivi.” Subconștientul acționează.

David Hosier, fondatorul unei clinici de vindecare a traumelor din copilărie are de-a face cu părinți nematurizați emoțional, care la rândul lor nu reușesc să stabilească o conexiune cu ai lor copii, iar aceștia cresc în nesiguranță emoțională, singuratici și pustii.

Adulții care nu au beneficiat în copilărie de sprijinul părinților, care au fost neglijați, acum nu au încredere în ei înșiși și nici în capacitatea lor de a susține relații sănătoase.

Mulți au crescut fără noțiuni emoționale elementare. Adulții își pot păstra calmul, în timp ce copiii sunt iuți la mânie. Adulții gândesc înainte de a vorbi, în timp ce copiii sunt impulsivi, jignesc și uneori își propun ca ale lor cuvinte să rănească.

Potrivit Harvard Center on the Developing Child, fiecare dintre noi are nevoie de un set elementar de aptitudini pentru a trăi frumos, în comunitate: în familie, la birou, pentru a avea relații funcționale.

Planificarea. Abilitatea de a face planuri și de a le duce la bun sfârșit, de a seta scopuri și de a le îndplini.

Concentrarea. Trebuie să te poți concentra la lucrul care este cel mai important într-un moment dat.

Stăpânirea de sine. Abilitatea de a controla modul în care recepționăm situații stresante, delicate și cum răspundem.

Conștientizarea. Observă tot ce te înconjoară și fii în armonie cu lucrurile și oamenii din preajmă.

Flexibilitatea. Acceptarea și înțelegerea schimbării. Lucrurile se mișcă, se schimbă, nu e motiv de panică, cum reacționezi și cum te adaptezi arată cât de matur ești.

Dezvoltarea ta ca adult se face mai simplu atunci când fundația e bună, însă niciodată nu este prea târziu. Creierul nostru este activ, receptiv și cooperează atunci când ne propunem să ne îmbunătățim calitatea vieții și a mentalului.

Cel mai simplu și indicat este să cauți ajutorul unui specialist. Dar și lectura, dorința ta de a te dezvolta și de a depăși blocajele sunt trambulina spre viața de adult asumat.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel