Sari la conținut

Substanțe anticanceroase extrase din flori! Iată cum pot fi produse

Substanţe anticanceroase pot fi extrase şi produse dintr-o floare asemănătoare cu margareta, a demonstrat o echipă de oameni de ştiinţă în urma unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat miercuri de Press Association.

Cercetătorii au demonstrat o metodă de extracţie şi de modificare a unei substanţe numită partenolid din spilcuţă, obţinând astfel compuşi care au distrus celulele canceroase în testele de laborator.

Compuşii, care au distrus celulele răspunzătoare de leucemia limfocitară cronică ar putea fi dezvoltate în medicamente, a anunţat Universitatea din Birmingham unde a fost efectuată cercetarea.

Aceşti compuşi se pare că distrug celulele canceroase prin creşterea nivelului speciilor reactive de oxigen – o moleculă instabilă – până la un punct critic, a adăugat universitatea.

”Această cercetare este importantă nu doar pentru că am demonstrat un mod de a produce partenolid care l-ar putea face mult mai accesibil cercetătorilor, ci şi pentru că am reuşit să îi îmbunătăţim proprietăţile ‘medicamentoase’ pentru a distruge celulele canceroase”, a declarat profesor John Fossey de la Facultatea de Chimie a universităţii.

”Este o demonstraţie clară conform căreia partenolidul are potenţialul de a progresa din stratul de flori în clinici”, a adăugat specialistul.

Spilcuţa, comercializată ca remediu pentru migrene şi inflamaţii, este o plantă comună din familia Asteraceae.

Studiul a fost publicat în jurnalul MedChemComm.

(sursa: Agerpres, MedChemComm )

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel