Sari la conținut

Sume duble pentru românii care s-au pensionat înainte de acest an. Vor avea cele mai mari creșteri de pensii

pensie
Sursă foto: Biz

Sume duble pentru românii care s-au pensionat înainte de acest an. De la 1 septembrie, conform noii legi, vor avea cele mai mari creșteri de pensii.

Experți de la Comisia Europeană și a Băncii Mondiale au lucrat la noua lege a pensiilor,   scopul este de a eliminarea inechităților din sistem și aducerea unei stabilități în această zonă.

Peste 1,3 milioane de pensii ar trebui să scadă

Potrivit experților, în mod normal peste 1,3 milioane de pensii ar trebui să scadă. Însă, Casa de Pensii și Ministerul Muncii au dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla, potrivit news18.ro.

Românii care vor fi cei mai avantajați de recalcularea de la 1 septembrie sunt cei care s-au pensionat înainte de anul 2011. Ei vor avea parte de cele mai mari majorări de pensii. Veniturile lor s-ar putea dubla aproape, dacă au muncit mai mult de 25 de ani.

Indicele de corecție

pensie de la 1 septembrie
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Amintit că acest indice de corecție a fost introdus prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, art. 170 și a fost aplicat tuturor pensiilor. În primul an el a fost de 1,12, urcând la 1,17 în 2012 și 2013, pentru ca apoi să scadă, în următorii ani până la 1,15, ba chiar 1,07, cum s-a întâmplat în 2014 și 2014. În 2019, el a fost de 1,20, pentru ca din 2020 să fie de 1,41.

În noua Lege a pensiilor, acest element nu se mai regăsește, iar seniorii care s-au retras din activitate înainte de anul 2011 vor fi avantajați acum.

Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel:

  •  0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani. Exemplu: între 25 și 30 de ani se acordă 2,5 puncte;
  • 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani. Exemplu: între 30 și 35 de ani se acordă 3,75 puncte;
  • 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.
Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel