Sari la conținut

Superstiții în prima zi de Paște. Ce trebuie să faci ca să îți meargă bine tot anul

Ce este bine să faci în prima zi de Paște! Se spune că vei fi voinic tot anul. În unele zone din România se mai păstrează obiceiul ca dimineaţa, în prima zi de Pasti, întreaga familie să se spele pe faţă cu apa neîncepută, în care se pun un ou roşu şi un bănuţ.

Se crede că oul roşu are puteri miraculoase, de îndepărtare a răului, a bolilor şi vrăjilor, fiind purtător de bine, sănătate, putere şi noroc.

Vei fi voinic tot anul

Superstiții în prima zi de Paște. În ziua de Pasti, în Bucovina, ouăle se ciocnesc numai „cap cu cap”, a doua zi, luni, se pot ciocni „cap cu dos”, iar în zilele următoare – „dos cu dos”. Ieşind de la Sfânta Liturghie, sătenii se aşează la masă şi, după ce au gustat din pască, încep a ciocni ouă roşii.

Întâi ciocnesc soţii

Ce este bine să faci în prima zi de Paște! Nevasta ţine oul şi barbatul zice „Hristos a înviat” şi ciocneşte, iar soţia răspunde „Adevărat a înviat”. Ciocnesc apoi părinţii cu copii, părinţii cu celelalte rude, prieteni sau cunoştinţe.

Acelaşi obicei este şi în Basarabia, unde se crede că rudele care nu ciocnesc nu se mai întâlnesc pe lumea cealaltă. Regula generală este că dreptul de a lovi oul îi revine barbatului cel mai bătrân, pe când femeia şi cel mai tânăr trebuie să ţină oul pentru a fi ciocnit (credinţă din Banat).

Superstiții în prima zi de Paște. Pe valea Bistriţei se zice că cel al cărui ou nu se sparge la Paşti va muri înaintea celuilalt. Dacă spargi oul e semn bun; vei fi voinic tot anul. În Vâlcea este obiceiul ca oul spart să fie mâncat, iar cojile să fie lepădate pe drum. Ouăle se ciocnesc din prima zi de Paşti şi până la Înălţare, scrie EVZ.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel