Sari la conținut

Țara care oferă cel mai mare concediu paternal. Legea a intrat de azi în vigoare

Concediu paternal de 8 săptămâni, veste de ultimă oră pentru tații din Spania. În Spania concediile paternale sunt de opt săptămâni începând de luni, când a intrat în vigoare o lege cu privire la egalitatea în câmpul muncii, conform căreia concediile paternale au fost majorate de la cinci până la opt săptămâni, transmite EFE.

Începând de luni, taţii copiilor născuţi sau adoptaţi după această dată vor avea un concediu de aproape două luni şi ar urma să se bucure de primele două săptămâni în acelaşi timp cu mama, imediat sau după naştere sau adoptarea copilului. Restul de şase săptămâni de concediu paternal pot fi împărţite în primele 12 luni de la naştere sau adoptare.

Guvernul socialist condus de Pedro Sanchez a aprobat recent o lege privind egalizarea progresivă a concediului paternal cu cel maternal, astfel încât în anul 2020 concediul paternal va fi de 12 săptămâni pentru ca în 2021 să ajungă la 16 săptămâni. În acel an cele două concedii vor fi egale şi non-transferabile pentru ambii părinţi.

Prin această măsură, care trebuie validată şi de Congresul Deputaţilor, camera inferioară a Parlamentului, Spania se plasează în fruntea Europei cu privire la egalitatea dintre concediul paternal şi cel maternal. Islanda este ţara europeană în care cele două concedii sunt cele mai apropiate, în timp ce în interiorul Uniunii Europene, Suedia este ţara cu cele mai apropiate concedii paternale şi maternale. In Islanda fiecare părinte beneficiază de cinci luni de concediu plătit non-transferabil, la care se adaugă alte două luni transferabile. Suedia oferă 480 de zile de concediu (16 luni) subvenţionat pentru fiecare copil, dintre care 90 de zile sunt rezervate pentru fiecare părinte şi nu sunt transferabile, iar restul pot fi împărţite între părinţi.

Cele mai puţin egalitare ţări din UE sunt Olanda şi Italia unde taţii beneficiază de un concediu parental de doar trei respectiv cinci zile.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel