Sari la conținut

Țara europeană care a introdus săptămâna de lucru de șase zile. Măsura este considerată „barbară”

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Companiile din țări din întreaga lume se gândesc la ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajații au fost informați că, de acum înainte, pot lucra o a șasea zi, fiind o măsură  menită să stimuleze productivitatea.

După ce a devansat alte țări europene în ceea ce privește creșterea economică, țara care s-a aflat cândva în centrul celei mai grave crize financiare de pe continent a contracarat din nou tendința. Măsura, calificată drept „barbară” de sindicate, intră în vigoare de luni.

„Nu are niciun sens”, a declarat Akis Sotiropoulos, membru al comitetului executiv al sindicatului funcționarilor publici Adedy, citat The Guardian. „În timp ce aproape toate celelalte țări civilizate adoptă săptămâna de patru zile, Grecia decide să meargă în direcția opusă”.

Guvernul pro-business al prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis susține că inițiativa a fost impusă de dublul pericol al scăderii populației și al lipsei de lucrători calificați.

Înainte de a anunța legislația – care face parte dintr-un set mai amplu de legi ale muncii adoptate anul trecut – Mitsotakis a descris schimbarea demografică preconizată drept o „bombă cu ceas”.

Într-un exod fără precedent, se estimează că aproximativ 500.000 de greci, majoritatea tineri cu studii, au emigrat de la izbucnirea, la sfârșitul anului 2009, a crizei datoriilor, care durează de aproape un deceniu.

Schema de muncă de șase zile spun oficialii, se va aplica numai întreprinderilor private care furnizează servicii 24 de ore din 24. În cadrul săptămânii de lucru prelungite, personalul din anumite industrii și unități de producție va avea opțiunea de a lucra două ore în plus pe zi sau o tură suplimentară de opt ore, recompensat cu o taxă suplimentară de 40 % adăugată la salariul zilnic, susține InfoFinanciar.

călătorie în Grecia
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Măsura este considerată „barbară”

Oricare dintre alegeri, susține guvernul de centru-dreapta, va remedia problema angajaților care nu sunt plătiți pentru orele suplimentare, abordând totodată problema generalizată a muncii nedeclarate.

„Nucleul acestei legislații este prietenos pentru lucrători, este profund orientat spre creștere”, a spus Mitsotakis înainte ca parlamentul grec să aprobe legea. „Și aduce Grecia în concordanță cu restul Europei”.

Dar reacțiile au fost intense. Criticii susțin că noua reforma este un pas înapoi în privința drepturilor angajaților la un program flexibil.

„În realitate, această măsură a fost adoptată de un guvern angajat ideologic să genereze profituri tot mai mari”, a spus Sotiropoulos. „O productivitate mai bună vine cu condiții de muncă mai bune, o calitate mai bună a vieții [pentru angajați] și asta, știm acum, înseamnă mai puține ore, nu mai multe.”

Grecii lucrează deja cele mai multe ore din Europa, având în medie 41 de ore pe săptămână, potrivit agenției Eurostat, iar sondajele au arătat, de asemenea, că sunt plătiți și mult mai puțin.

Opoziția de stânga a denunțat frecvent „salariile bulgărești într-o țară cu prețuri britanice”, susținând că fenomenul a exacerbat doar exodul creierelor.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel