Sari la conținut

Țara în care paranoia guvernului nu lasă cetățenii să revină în țară. Restricții de neimaginat

O jurnalistă însărcinată blocată în Afganistan a apelat la talibani pentru ajutor după ce nu a putut să se întoarcă în patria ei din cauza restricțiilor draconice ale Covid-ului. Ea a spus că singurul loc în care are viză pentru a locui este Afganistan.

Charlotte Bellis, din Noua Zeelandă, jurnalist de televiziune, a spus că a încercat în repetate rânduri să se întoarcă în Noua Zeelandă, de când a aflat că este însărcinată în septembrie, însă regimul lui lui Jacinda Ardern îi refuză acest lucru.

De neimaginat, Noua Zeelandă își exilează cetățenii

De la izbucnirea pandemiei în urmă cu 2 ani, în Noua Zeelanda au fost raportate doar 52 de decese Covid! 52!

Noua Zeelanda are o populație de 5 milioane de locuitori. Primul ministru Jacinda Ardern a declarat politica “zero Covid” și a impus restricții draconice.

Remintim că pe 19 martie 2021, granițele internaționale au fost închise, iar un nou lockdown la nivel național a fost declarat pe 25 martie. Cauza ? Au fost raportate 102 infectări Covid! Acestea n-au fost urmate însă de niciun deces!

Închiderea granițelor nu se referă doar la cetățenii altor țări, ci și la proprii cetățeni. Astfel, mii de cetățeni neo- zeelandezi au rămas blocați în străinătate. Cei care au reușit să depășească bariera birocratica și să-și vadă cererile de revenire în țară aprobate, au trebuit să stea, la intrarea în țară, într-o carantină de 10 zile în hotelurile păzite de armată.

Glorioasa politică ”Zero Covid” a dat rezultate mulțumitoare, restricțiile au fost însă fără precedent

Pe 8 iunie 2021, Jacinda Ardern a declarat că politica sa “Zero Covid” a ieșit învingătoare și că Noua Zeelanda “a eliminat complet transmiterea comunitară Covid”. Dupa doar 2 luni însă, la Auckland, au fost depistate alte 4 cazuri, așa ca Jacinda Ardern a ordonat un alt lockdown în orașul cu 1,7 milioane de locuitori, iar purtarea măștii a devenit obligatorie la nivel național! Pentru 4 cazuri!

Noi restricții au fost lansate la începutul lunii ianuarie, când au fost descoperite 9 cazuri Omicron (Omicron este o simplă răceală, conform evoluției infectărilor de ultimă oră de pe tot mapamondul) la o familie care a zburat la Auckland pentru o nuntă.

Jacinda Ardern și-a amânat propria nuntă, iar cei testați pozitiv trebuie acum să se izoleze 14 nu 10 zile, iar membri familiilor trebuie să intre și ei într-o-o izolare de 10 zile!

Jurnalistei de televiziune Charlotte Bellis, însărcinată, nu i se acceptă dreptul de reîntoarcere în Noua Zeelandă

Toate acestea sunt aflate acum la nivel global, datorită cazului jurnalistei de televiziune Charlotte Bellis, care a acoperit pentru Al –Jazeera, retragerea trupelor americane din Afganistan.

Aflată în Qatar în septembrie, ea a descoperit cu bucurie că este însărcinată (medicii îi spuseseră că nu poate avea copii). Tatăl copilului este fotograful belgian, Jim Huylebroek, care lucrează pentru New York Times și cu care nu este căsătorită.

Din septembrie și până în prezent, ea a adresat autorităților neo-zeelandeze, 59 de adrese oficiale prin care cere să i se aprobe reîntoarcerea în țară. Toate cele 59 de cereri au fost respinse sub diverse motive!

Mai grav, în Qatar relațiile extraconjugale sunt ilegale, astfel, Charlotte Bellis și Jim Huylebroek au plecat în Belgia, unde, de curând, lui Charlotte i-a expirat viza de ședere.

 

Disperarea unei femei însărcinate, regimul neo-zeelandez îi interzice accesul în propria țară

Charlotte Bellis se adresează acum lui Jacinda Ardern: “ Guvernul NZ, vă întreb, ce doriți să mai fac? Nu am greșit cu nimic, am rămas însărcinată, și sunt neo-zeelandeză.”

Chris Bunny, șeful ”Sistemului de izolare și carantină gestionată”, din Noua Zeelandă a declarat presei: “Cererea doamnei Charlotte Bellis nu corespunde cerințelor de a călător spere Noua Zeelandă”

El a spus că personalul a contactat-o ​​pe jurnalista aflată în Afganistan, pentru a face o altă cerere care să se potrivească cerințelor. „Acest lucru nu este neobișnuit și este un exemplu al echipei care este de ajutor neozeelandezilor care se află în situații neplăcute”, a scris el.

Apare însă întrebarea, cum poate o cerere să fie greșită de 59 de ori?! Cum poți să greșești de 59 de ori când cetățenii neo-zeelandezi sunt sprijiniți pentru realizarea acestora, conform declarațiilor oficialilor?

Charlotte Bellis, o femeie însărcinată, o ziaristă care i-a criticat pe Talibani pentru modul în care tratează femeile, trebuie acum să le ceara ajutorul, (Afganistan este singura țară în care mai are drept de ședere legal), pentru că în țara sa, psihoza, teroarea și paranoia întreținute de guvernarea Jacinda Ardern, stau de gardă la frontiere și o împiedică sa se întoarcă acasă.

 

Popescu Daniela

Popescu Daniela, jurnalist cu peste 10 ani de activitate, a scris articole din domeniul social, cultural, medical, economic. A colaborat cu mai multe publicatii printre care enumeram Evenimentul zilei, Animal Zoo, Capital, Evz Monden.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel