Sari la conținut

Temperaturile cresc puternic. Vremea se schimbă radical

meteo
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Prognoza meteo

Ciclonul Borris a produs efecte dezastruoase în câteva țări europene. În România, cele mai afectate de acest fenomen extrem sunt județele Vaslui și Galați, soldate, din nefericire, și cu pierderi umane. Statul a decis să le acorde populației un ajutor de urgență în valoare de 10.000 de lei, dar pagubele sunt uriașe.

Condițiile meteorologice s-au modificat radical peste noapte. Cu toate că meteorologii au prevăzut inițial că luna septembrie va fi o lună de vară, începând cu 10 septembrie condițiile termice au coborât sub medie. În primul rând, precipitațiile au făcut ravagii pe litoral, ulterior ciclonul Borris a spulberat totul în calea sa.

Elena Mateescu, directoarea ANM, a transmis vești îmbucurătoare la Antena 3 de la CNN și a anunțat că precipitațiile sunt aproape de final. Totodată, temperaturile se vor încadra în limitele valorilor potrivite pentru luna septembrie, dar specialiștii supraveghează în continuare vremea, care poate suferi schimbări bruște.

„El se va stinge în următoarele zile. Deja observăm că în zona țării noastre am mai avut precipitații foarte puține și mâine la fel. Contăm pe valori de 10-15 litri/mp în special în partea de sud-est. Nu excludem să avem și în nordul Moldovei în continuare, dar 10-15 litri, în condițiile în care am avut în Vaslui și în Galați cantități care s-au apropiat punctiform de 200 de litri. Sigur că impun în continuare o monitorizare, dar nu mai putem să considerăm că reprezintă un pericol atât de mare, așa cum s-a întâmplat în noaptea de sâmbătă spre duminică”, a spune Elena Mateescu.

Temperaturile cresc puternic temperaturile. Vremea se schimbă radical

De asemenea, a anunțat că „se apropie un calm în ceea ce privește precipitațiile” și a prognozat că din nou vom înregistra temperaturi de 27 de grade, astfel încât căldura se întoarce practic.

„Urmează un calm în ce privește aria precipitațiilor – valori de 10-15 l/mp. Din punct de vedere termic, dacă acest sfârșit de săptămână și azi au adus o vreme mai rece, și am resimțit cu toții acest lucru, comparativ cu zilele de 35 de grade din prima decadă a lunii septembrie, în regiunile intracarpatice – 10-14 grade, în timp ce în sud-est până la 20 de grade. De mâine deja urcăm spre 25 de grade, iar de miercuri până la 27 de grade”, a mai declarat meteorologul în emisiunea lui Mihai Gâdea de la Antena 3 CNN.

Modificările climatice, oricare ar fi localizarea noastră pe planetă, determină apariția unor fenomene meteo tot mai frecvente și mai puternice, în funcție de zona în care au loc și de sezonul anului în care au loc, a conchis Elena Mateescu.

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel