Sari la conținut

Tensiunea arterială oscilantă, o problemă de sănătate mai gravă decât hipertensiunea

Tensiunea arterială oscilantă poate fi mai periculoasă decât hipertensiunea constantă sau, cel puțin, la fel de periculoasă, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la ”Intermountain Medical Center Heart Institute” din Salt Lake City.

Acest studiu a fost efectuat pe un număr de 11.000 de pacienți, iar rezultatele au fost publicate în jurnalul de specialitate American Heart Association, conform site-ului sciencedaily.com.

Care este principalul pericol al unei tensiuni arteriale oscilante

Studiul a relevat că pacienții cu această oscilație de tensiune arterială înregistraseră un număr considerabil mai mare la medicul specialist și un risc sporit de deces prematur, în comparație cu pacienții care nu aveau tensiune oscilantă.

Potrivit American Heart Association, o tensiune arterială sistolică normală nu depășește indicele de 120, iar o tensiune crescută este clasificată aceea care depășește indicele de 140.

Cercetătorii au analizat aceste date în urma celui mai mare studiu clinic pe tema hipertensiunii arteriale, pe parcursul căruia tensiunea arterială a fost măsurata în rândul a aproape 11 mii de pacienți pe o perioadă de patru ani, între 2007 si 2011.

Înaintarea în vârstă este unul din principalele motive ale creșterii rigidității arteriale, dar și ale acumulării de grăsimi și ioni de calciu pe peretele arterial. Atunci se formează placa de aterom, iar aceasta duce la o creștere a riscului de boli cardiovasculare.

Dr. Clemens, autorul principal al studiului, recomandă persoanelor în vârstă să își măsoare tensiunea arterială frecvent pentru a reduce riscul factorilor variabili ce pot influența măsurătorile.

„Ca urmare a acestui studiu, recomandăm tuturor pacienților ce suferă de boli cardiovasculare să adopte toate măsurile necesare pentru a ține sub control tensiunea arterială. În acest sens, se recomandă adoptarea unei diete alimentare sănătoase, a unui program de activitate fizică susținut și vizita la medicul specialist pentru prescrierea medicamentelor care vor ține sub control tensiunea arterială,” a mai spus Dr. Clemens.

”Studiul acesta face loc viitoarelor cercetări în domeniu, pentru a înțelege cauza oscilațiilor de tensiune arterială sistolică, pentru a identifica dacă este aceasta un semnal al unui viitor deces prematur, dscoperiri care vor veni în întâmpinarea medicilor, care vor putea gestiona mai bine tratamentele pacienților cu boli cardiovasculare”, mai scrie în studiu.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel