Sari la conținut

Terapie pentru copii și seniori de la ”doctori cu 4 lăbuțe”, adevărați medici care îi ajută pe copiii speciali să-și manifeste DRAGOSTEA

Peste 350 de copii și bătrâni au beneficiat pe parcursul a 6 luni, de activități terapeutice în cadrul proiectului „Doctor cu 4 lăbuțe” al Echipei de Terapie și Activități Asistate de Animale București, parte a CCU (Clubul Câinilor Utilitari), cu ajutorul finanțării Fundației Orange.

Cei 9 câini de la „Doctor cu 4 lăbuțe” au ajuns la mai multe organizații – Asociația Down Plus București, Asociația Învingem Autismul, Asociația Help Autism, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București, Asociația MagiCamp, Asociația Creștină Sfântul Nicolae și Sfântul Alexandru, Asociația de Medicină Pentru Sănătate Publică și Asociația Ateliere Protejate – și au adus bucurie copiilor și bătrânilor.

«„Doctor cu 4 lăbuțe” este cel mai mare proiect finanțat pe care echipa de Terapie și Activități Asistate de Animale l-a avut până acum. Cu ajutorul finanțării Fundației Orange am reușit să ajungem împreună cu cei 9 câini neobosiți la sute de persoane care aveau nevoie de noi. Pe parcursul acestor luni, echipele noastre au vizitat numeroase centre de copii cu dizabilități, centre de seniori, tabăra pentru copii cu afecțiuni oncologice – MagiCamp, dar am organizat și evenimente proprii de socializare a copiilor tipici cu cei atipici, ce au avut loc la terenul nostru de antrenamente. Toate reușitele acestea nu pot decât să ne bucure, să ne dea putere și speranța că tot ceea ce facem are un real ecou în viețile beneficiarilor noștri», a spus Luciana Manole, coordonator al echipei de TAAAB.

„După frumoasele întâlniri cu câinii, am înțeles că și copilul meu poate lega prietenii și că poate să exprime emoții intense. Pentru această realizare mulțumesc din suflet întregii echipe Terapie și Activități Asistate de Animale, care a empatizat cu Alex și a creat, prin munca ei, o relație emotională profundă”, povestește Mihaela Voicu, Vicepreședinte comitet părinți, Asociația Help Autism.

„Acest proiect este despre ce iubesc eu cel mai mult: oamenii și animalele și despre relația deosebită care se poate crea între noi dacă ne deschidem inima.”- Raluca Niță, coordonator al proiectului.

Asociația Clubul Câinilor Utilitari este o organizație non-profit, care se implică în formarea de echipe om-câine de terapie și în activități de căutare și salvare. Asociația dezvoltă proiecte menite să îi ajute pe copiii cu diferite afecțiuni fizice sau emoționale. Pe lângă acestea, se implică activ în proiecte educaționale, cu ajutorul cărora copiii învață cum să interacționeze corect cu animalele și cum să le respecte. Asociația Clubul Câinilor Utilitari are un departament de "căutare și salvare" care se pregătește constant pentru a interveni în caz de calamități naturale. Pentru mai multe informații, găsiți informații la www.terapiecuanimale.ro și www.caini-utilitari.ro.

Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate, dezvoltă proiecte de sănătate, educaţie, cultură în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere și/sau de auz şi de educaţie digitală pentru copii din zone defavorizate, în scopul integrării lor sociale.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel