Sari la conținut

Testări oncologice gratuite în cinci județe din România! Caravana „Nu am făcut destul” ajută la depistarea bolilor oncologice

test cancer
Sursă foto: invingemcancerul.ro
Test cancer gratuit

Testări oncologice gratuite în cinci județe din România! În perioada 28 septembrie – 24 noiembrie 2024, peste 1000 de persoane din mediul rural vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

„Nu am făcut destul” este o caravană de testări și analize medicale gratuite în mediul rural, ajunsă la a XI-a ediție

Investigațiile au ca scop depistarea bolilor oncologice și includ: analize de sânge și urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, test de sângerări oculte, măsurarea tensiunii, glicemiei, greutății, înălțimii și calculul indicelui de masă corporală. Aceste testări vor fi realizate de către medici specialiști, asistente medicale, studenți la facultăți de medicină și elevi la școli postliceale sanitare.

Testări realizate de medici specialiști

Test cancer
Sursă foto: invingemcancerul.ro

Caravana ajunge anul acesta în județele Teleorman (comunele Balaci și Gratia), Tulcea (Ciucurova și Topolog), Constanța (Chirnogeni), Bacău (Berești-Tazlău și Blagești) și Buzău (Vintilă Vodă). Calendarul ediției din 2024:

  •  28 septembrie, 5 & 6 octombrie – Ciucurova, jud. Tulcea
  • 5, 12 & 13 octombrie – Chirnogeni, jud. Constanța
  • 12, 19 & 20 octombrie – Berești-Tazlău, jud. Bacău
  • 19, 26 & 27 octombrie – Gratia, jud. Teleorman
  • 26 octombrie, 2 & 3 noiembrie – Blagești, jud. Bacău
  • 2, 9 & 10 noiembrie – Topolog, jud. Tulcea
  • 9, 16 & 17 noiembrie – Vintilă Vodă, jud. Buzău
  • 16, 23 & 24 noiembrie – Balaci, jud. Teleorman

Vor fi câte două vizite în fiecare sat. În timpul primei vizite se vor recolta probele de sânge și urină, iar în a doua vizită, weekendul următor, după venirea rezultatelor de la analize, se vor alătura și medicii pentru investigații mai amănunțite. Costul total al analizelor de care beneficiază o persoană în caravană poate ajunge până la 1.600 lei.
Pe lângă testările medicale gratuite, caravana aduce și o importantă componentă educațională pacienților din mediul rural.

Caravana „Nu am făcut destul”

Aceștia vor fi în dialog constant cu medicii și voluntarii despre importanța prevenției și investigațiilor medicale, vor avea acces la pliante și broșuri informative și vor putea urmări video-uri educative în sălile de așteptare. De asemenea, pacienții cu suspiciuni de cancer vor fi redirecționați pentru investigații suplimentare gratuite și sprijiniți pe tot parcursul acestui proces.

Pe parcursul celor zece ediții precedente, caravana a testat peste 11.500 de persoane din localități rurale din 34 de județe, cu implicarea a peste 600 de medici, asistente și studenți voluntari. Doar în ultimii 6 ani, caravana a facilitat diagnosticarea a cel puțin 33 de cazuri de cancer (mamar, de prostată și de piele).

România are un mare deficit de medici de familie

Proiectul rămâne relevant în contextul în care România are un mare deficit de medici de familie, dar și de medici specialiști în marea majoritate a zonelor rurale. Aproximativ 50% din medicii din România profesează în București și în 5 județe cu centre universitare. Suntem pe ultimul loc dintre cele 27 de țări EU în ceea ce privește rata de screening pentru cancerul de sân, pe locul 24 (din 27) la cancerul cervical și pe locul 26 (din 28) la cancerul colorectal.

Cancerului în România este mai mică decât media U.E

În plus, speranța de viață în România este a treia cea mai scăzută din EU (75.3 ani vs. 80.7 ani). Deși acest context este cunoscut, România alocă în continuare pentru prevenție de 4 ori mai puțin decât media țărilor din UE. De aceea, mortalitatea prin cancer în România este mai mare decât media UE și a crescut în ultimul deceniu, deși prevalența cancerului în România este mai mică decât media U.E.

Caravana „Nu am făcut destul” este organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și este susținută de Synevo, Johnson&Johnson, Pfizer, Merck, Alliance Healthcare, AstraZeneca, MSD, Novartis, Farmaciile Alphega, Caravana cu Medici, MEDIST Imaging, iCredit, APCR, ABC, Pacientul 2.0.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel