Categories: Ştiri sănătate

De 15 ani arată ca o femeie însărcinată în 8 luni din cauza unei boli misterioase

Din cauza afecţiunii de care suferă, Joanne Turton de 33 de ani are stomacul atât de balonat încât pare că este însărcinată în penultima lună de sarcină.

 ,,De când a apărut boala, am stomacul la fel de mare ca al unei gravide în 8 luni şi am crampe tot timpul,” povesteşte tânăra.

Încă de la 18 ani s-a confruntat cu boala pentru care nu exista niciun tratament. De curând însă medicii i-au dat o speranţă. Au încercat să-i amelioreze simptomele cu ajutorul unui aparat revoluţionar. Este vorba despre un dispozitiv asemănător unui stimulator cardiac ce urmează să fie introdus în interiorul intestinelor femeii, în cadrul unei intervenţii numite stimularea electrică a stomacului.

,,Când am testat aparatul prima dată m-am simţit mult mai bine imediat,’ spune Joanne.

Deşi avea intervenţia planificată pentru luna viitoare, ea a fost anunţată că operaţia a fost anulată din cauză că spitalul nu avea acreditare pentru procedura de stimulare electrică a stomacului.

Recent Posts

Fostul preot: Dumnezeu creează două suflete… Amândoi vin pe pământ, dar…

Daniel Balaş, fost preot,vorbește despre reîncarnare. Acesta spune că Biblia a fost modificată în anul…

2 ore ago

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. „Poți pierde o fază vitală”

Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. Toată lumea știe că organismul uman are…

2 ore ago

Arsenie Boca: Dumnezeu știe ce face cu fiecare dintre noi

Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca: „Când simți că ești într-o…

3 ore ago

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…

3 ore ago

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…

4 ore ago

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic