„Toamna nu agravează bolile de inimă! Noi o facem!”

Sunt cardiaci care se plâng că odată cu răcirea vremii au probleme mari cu inima. Cardiologul Dan Gaiță, profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș“ din Timișoara, spune, însă, că nu vremea e de vină, ci ceea ce facem noi în sezonul rece. Rep: Venirea toamnei trebuie să îngrijoreze pacienții cu boli cardiovasculare?

Prof.dr. Dan Gaiță: În principiu, nu! Atâta vreme cât nu ţinem să dăm vina mereu pe ceva ce ne strică „echilibrul”. Haideţi, mai bine, să trecem în revistă factorii climatici, dar şi pe cei de mediu sau sociali ce ne pot influenţa să- nătatea şi soluţiile simple prin care să le reducem impactul negativ. Să începem cu lumina naturală. Toamna, ziua e tot mai scurtă, aşa că lumina mai puţină ne poate face mai trişti sau chiar depresivi de-a binelea. Cum parăm aceasta? Prin odihnă suficientă, inclusiv odihna activă, când profiți la maxim de lumina solară. Apoi, să ne gândim la temperaturile scăzute, care predispun la vasoconstricţie şi duc la un consum energetic crescut. Soluția? Îmbrăcăminte adecvată şi eventual suplimentare calorică rezonabilă. Trecem la umiditate crescută. Împreună cu frigul, creşte riscul infecţiilor respiratorii „de sezon”. Ce facem? Ne protejăm corespunzător cu îmbrăcăminte adecvată, contact redus cu persoane care au deja guturai şi creșterea imunităţii, prin aport de legume şi fructe proaspete. Apoi, concediul s-a terminat: „stres”-ul a devenit cuvântul la ordinea zilei – să nu uităm că a fi stresat ţine de cum te percepi singur şi nu de cum te percep ceilalţi. Asta înseamnă că trebuie să te simţi „în control”. – Cum? prin pauze utilizate eficient, cu tabieturi „sănă- toase” savurate zilnic: o ceaşcă de cafea/ceai, o plimbare, exerciţii de respiraţie – sau, de ce nu?, chiar rememorarea unei întâmplări plăcute din vara aceasta…

Fumatul și poluarea, nocive pentru inimă

„Vântul puternic este «aliatul» frigului şi al umezelii în a precipita decompensări ale unor boli pulmonare. Toamna, avem un motiv în plus să nu fumăm sau să stăm în atmosfera încărcată de fum de țigară! Poluarea atmosferică, dată și de traficul intens (acum că tot încep școlile), e o cauză majoră de risc de îmbolnăvire cardiacă sau de agravare a unor tulburări respiratorii. Poluarea a devenit a cincea cauză modificabilă ce poate duce la deces, iar fumatul e pe locul 1, explică prof. dr. Dan Gaiță.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

4 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

5 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

5 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

6 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

6 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic