Sari la conținut

TOP 3 băuturi naturale sănătoase cu efect diuretic. Elimină rapid surplusul de apă din corp

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
cele mai bune diuretice naturale

Uneori corpul reţine apa, care produce edeme şi senzaţia de disconfort mai ales în zona membrelor inferioare, braţe sau chiar în zona feţei.

Cele mai predispuse persoane la retenţia de fluide sunt gravidele (uterul pune presiune pe principalele vase de sânge din zona abdominală şi a pelvisului), bolnavii cardiaci şi cei hipertensivi, dar şi diabeticii (excesul de apă creşte nivelul de insulină).

Cum se produce diureza

Medicii atrag atenţia că, anumiţi bolnavi iau tratamente diuretice pentru a scăpa de edemele faciale sau retenția de la nivelul membrelor inferioare, fără a avea însă recomandare medicală specifică. Trebuie știut că diureticele pot avea și multe reacții adverse sau efecte neplăcute și nu trebuie luate la întâmplare.

Citeste si:

Cantitatea de apă reținută de organism este controlată de rinichi, care au rolul de a echilibra cantitățile de sodiu, clorură și apă din organism. Primul pas pentru a reduce retenția este reducerea alimentelor sărate din dietă.

Diureticele reprezintă o clasă de medicamente care cresc fluxul de urină (diureză), acestea funcționând prin îndepărtarea sodiului și clorurii din corp în urină. Iar sodiul și clorura, la rândul lor, extrag excesul de apă din corp.

Un remediu natural recomandat de specialiştii citaţi de doc.ro este consumul de  apă cu lămâie, deoarece aceasta poate ajuta la menținerea hidratării adecvate, ceea ce reduce retenția de apă și poate crește pierderea de grăsime. De asemenea, un efect diuretic natural poate fi obţinut şi prin consumul de alimente bogate în potasiu, care reduc retenţia fluidelor.

Ceaiul de ghimbir

Ceaiul de ghimbir este un diuretic excelent, care reduce riscul unor complicații ale supraîncărcării de lichide, cum ar fi edemul, edemul pulmonar sau hipertensiunea arterială. Acest tip de ceai reduce, de asemenea, inflamaţia din corp, îmbunătăţeşte digestia şi elimină toxinele.

Sucul de morcovi

Morcovii abundă în antioxidanţi şi vitamine care facilizează procesul de detoxifiere aa corpului. Este vorba în special de vitaminele A şi K, dar şi de potasiu, care normalizează nivelul colesterolului şi al glucozei în sânge. Totodată, sucul de morcovi combate cu succes greutatea excesivă şi deshidratarea.

Sucul de lămâie

Lămăile sunt renumite pentru rolul lor esenţial în eliminarea toxinelor şi a excesului de fluide.

Se recomandă consumului unui pahar de suc de lămâie pe zi, îndulcit cu o linguriţă de miere, cel mai indicat dimineaţa pe stomacul gol.

Consumul regulat de apă cu lămâie îmbunătățește sistemul imunitar, reglează digestia şi elimină toxinele.

În plus, sucul de citrice este considerat unul dintre cele mai eficiente remedii anti-îmbătrânire, pentru că susţine  producţia de colagen şi înlocuirea celulelor epiteliale moarte, ajutându-ne să atenuăm apariţia ridurilor.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.