Toţi au ceva cu mine! Tulburarea delirantă, o afecţiune greu de tratat

Toţi au ceva cu mine! Tulburarea delirantă, o afecţiune greu de tratat
Toţi au ceva cu mine! Tulburarea delirantă, o afecţiune greu de tratat

Toţi au ceva cu mine! Oricât ai încerca să o convingi că nu este real, iar credinţa pe care o are nu este adevărată nu vei reuşi. Persoana cu tulburare delirantă găseşte întotdeauna argumente şi justificări în favoarea ideei pe care o are, o idee fixă impenetrabilă.

Spre deosebire de schizofrenie, ideea delirantă este însă plauzibilă, adică nu este total exclus ca persoana care o susţine să aibă şi dreptate.

La o analiză mai atentă se poate observa totuşi o lipsă de coerenţă în gândirea celui bolnav, o ruptură care conduce, evident, sprea o concluzie, alta decât cea logică.

Tratamentul nu este lipsit de dificultate şi asta pentru că pacientul nu este cooperant, în condiţiile în care acesta este convins că are dreptate şi nimic nu-l poate face să îşi schimbe această opinie.

Toate lumea îi spune că nu este adevărat ceea ce el crede şi uneori chiar, în pofida evidenţelor, nu renunţă să creadă că are dreptate.

Există, de asemenea, tulburarea delirantă de persecuție, de prejudiciu, sau de urmărire, când persoana crede că este urmărită, că îi vrea răul cineva sau că îi sunt ascultate telefoanele.

Ideile delirante de grandoare se manifestă la persoane care cred că are capacități deosebite şi posibilitiţi ce îl fac capabi să realizeze lucruri extraordinare, deşi acest lucru nu este adevărat. Pacientul consideră că toţi au o problemă şi numai el are dreptate, ceea ce face extrem de dificilă tratarea lui.

Cu cât încerci să convingi mai mult o persoană că idee lui este delirantă şi că informaţiile şi convingerile sale nu au corespondent în realitate cu atât persoana respectivă va crede şi mai mult că acel lucru este real. Mai mult chiar, este foarte posibil să te includă şi pe tine în sistemul său delirant considerând că şi tu îi vrei răul.

În cazul unei astfel de afecţiuni, orice încercare de convingere va fi sortită eşecului, neeexistând o modalitate de a-l convinge de contrariu.

Ideile delirante nu sunt totuna cu delirium, diagnostic ce face referire la o persoană, de obicei în vârstă, care suferă de sevraj alcoolic, delirium tremens, caz în care pacientul este confuz, dezorientat în timp și spațiu, nu știe unde află etc. Poate avea și idei delirante sau halucinații ca şi în cazul tulburării delirante, însă nu sunt atât de proeminente, nu sunt atât de importante asemenea ideei delirante, care este una sistematizată, bine susținută, „argumentattă” şi… plauzibilă.

Tulburarea delirantă necesită tratament medicamentos însoţit de terapie.

Psihoterapia se realizează cu dificultate  pentru că pacientul este convins că are dreptate și pentru că el nu crede că are o problemă psihiatrică. Consideră că toți ceilalți din jur au o problemă psihiatrică, situaţie în care psihoterapia sau terapia se face foarte greu cu un astfel de pacient.

În tulburarea delirantă, pacientul poate foarte bine să se comporte funcţional atât la serviciu, cât şi acasă.

Problemele apar doar atunci când se ivesc situații ce au legătură cu ideea respectivă, funcționalitatea pacientului fiind afectată,  putând genera un comport agresiv.

O persoană care suferă de tulburare delirantă trebuie ajutată să ajungă la doctor, pentru că numai tratamentul o poate ajuta, şi care, în pofida dificultăţilor, poate să fie foarte eficient.

 

46 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook
powered by Binbox