Sari la conținut

Tragedie fără limite în prag de sărbători: Părinții și-au găsit fetița moartă în pătuț după ce medicii i-au trimis acasă

Bebelus
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

În decurs de doar o săptămână, doi bebeluși în vârstă de 8 luni, s-au stins din viață în Maramureș. Aceștia au ajuns la camera de primiri urgențe a Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare și au primit tratament pentru roșu în gât.

Băiețelul a fost internat ulterior pe Secția Pediatrie, însă la doar 3 ore a decedat. În cazul fetiței, aceasta a ajuns cu febra 40 la spital, iar bunicul spune că a fost consultată iar apoi li s-a comunicat că pot să se întoarcă acasă, potrivit Antena3.

Mai mult decât atât, mama fetiței susține că medicul de la spital a certat-o pe motiv că nu era caz de urgență.

Din păcate, marți dimineață, la ora 06:50, micuța Anais a fost găsită moartă.

„Azi, 13 decembrie, la ora 06.50, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către un echipaj S.M.U.R.D. cu privire la faptul că o minoră a decedat la domiciliu din Mireșu Mare. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, în urma manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul S.M.U.R.D., a fost declarat decesul minorei de 8 luni.

În urma examinării exterioare a cadavrului nu au fost identificate urme vizibile de violență. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. În funcție de rezultatul autopsiei, polițiștii continuă cercetările în acest caz” a declarat subinspector Ionel Cozma, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Reprezentanții Spitalului Județean susțin că tratamentul copilei a fost schimbat și ar fi trebuit să fie continuat antibioticul primit la unitatea spitalicească. De cealaltă parte, medicul de familie susține că a consultat-o pe micuță la două zile după ce s-a întors de la urgență, iar starea ei nu era deloc bună, diagnosticul fiind bronșiolită. Astfel i-a prescris un alt antibiotic, mai puternic, din generația a treia.

Directorul medical al spitalului, Vasile Pop, nu a dorit să ofere prea multe amănunte despre decesul celor doi sugari pe motiv că sunt anchete deschise.

Pe de altă parte, șeful Secției Pediatrie, dr. Gabriela Florian, confirmă că Urgența Spitalului este foarte aglomerată iar timpii de așteptare sunt ridicați.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel