Sari la conținut

Tragedie în lumea muzicii populare! Artist celebru este grav bolnav: “Viaţa mea e în mâinile lui Dumnezeu”. Mai multe tumori i-au afectat organele interne.

Un cunoscut și îndrăgit interpret de muzică populară, Ionel Bebe Lazăr este internat la Spitalul Fundeni, operat de două ori după ce mai multe tumori i-au afectat organele interne.

În acest moment, artistul face radioterapie, cântând de pe patul spitalului.

Recuperarea necesită tratamente costisitoare, astfel că prietenii solistului de muzică populară s-au mobilizat pe Facebook. Fanii lui Ionel Bebe Lazăr solicită acum ajutorul tuturor celor care i-au apreciat muzica artistului.

Ionel Bebe Lazăr a piedut peste 20 de kilograme din cauza bolii

Viața artistului s-a schimbat radical după ce a primit un diagnostic cumplit de la medici – mai multe tumori canceroase i-au invadat corpul. Din păcate, el a ajuns la spital într-un stadiu avansat al bolii, când tumorile deja se extinseseră la mai multe organe. Solistului i-a fost depistată o tumoră malignă a rectului, la vezica urinară, iar o alta, la ficat. Iar acestea sunt doar câteva din problemele trecute în fișa medicală a cântărețului.

Ionel Bebe Lazăr: „Slăbisem, am crezut că e de la oboseală”

Într-o declarație pentru revista Star Popular, Ionel Bebe Lazăr a povestit calvarul prin care a trecut.

„Slabisem în ultimul timp, am crezut că e de la oboseala, nunți, de la munca în gospodărie, dar era vorba despre o boală imprevizibilă pe care o duc de un an jumate. Am avut o tumoră pe care am descoperit-o foarte tarziu. Când m-am operat, medicii au constatat că au aparut și alte tumori la vezica urinară, pulmon și ficat. Acum am fost operat a doua oara și sunt pe patul spitalului Fundeni. Doamne, să mă fac și eu bine, câte zile oi avea, că viața mea e in mâinile lui Dumnezeu! De un an jumate n-am mai putut sa dorm, acum mi-a făcut domnul doctor niște calmante pentru somn”.

Chiar și pe patul de suferință, Ionel Bebe Lazăr cântă pentru a aduce bucurie colegilor de suferință din salonul în care este internat.

„M-a adus mama mea de cântec popular, Mariana Birica, la un doctor foarte bun la Fundeni, la domnul doctor Cirimbei Ciprian. Cred ca mă va pune pe picioare după cum văd, cred ca sunt spre bine. Am facut două ședințe de radioterapie, mai am patru până sâmbătă. M-am rugat la Dumnezeu, cânt și la biserică; am zis: Doamne, viața mea e în mâinile Tale, să mă ajute și pe mine câte zile mai am să trăiesc. Cum or vrea Dumnezeu și doctorii”, mărturisește Ionel Bebe Lazăr.

Prietenii îi sunt deja aproape artistului, unii îl ajută cu pachete la spital, alții au donat bani. Iar el îi răsplătește pe toți mulțumindu-le prin muzică și zâmbete.

 

 

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel