vineri, februarie 27, 2026
4.3 C
București

Tragedie într-un spital privat: asistentă de 23 de ani, moarte subită la începutul turei

O tânără asistentă medicală, în vârstă de 23 de ani, a murit vineri dimineață într-o unitate medicală privată din municipiul Constanța, la scurt timp după ce a ajuns la serviciu. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 8:20, iar cazul este anchetat de polițiști.

Potrivit informațiilor preliminare, tânăra, identificată prin inițialele V.A.M., intrase în tura de dimineață la Spitalul Privat Euromaterna și se pregătea să își înceapă activitatea. La scurt timp după sosire, acesteia i s-ar fi făcut brusc rău. În ciuda intervențiilor, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind declarat decesul, potrivit Stiri pe Surse.

Citeste si…

Punctul de vedere al autorităților

La scurt timp după incident, la fața locului au ajuns polițiștii, sesizați prin apel la 112. Reprezentanții Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța au transmis un punct de vedere oficial:

„La data de 27 februarie a.c., în jurul orei 8.20, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că unei angajate i s-ar fi făcut rău și ulterior ar fi decedat, într-o unitate medicală privată din municipiul Constanța.

Citeste si…

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o femeie, de 23 de ani.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, nu au fost identificate urme vizibile de violență.

Trupul neînsuflețit urmează să fie depus la Morga Cimitirului Central pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzelor decesului.

În cauză a fost întocmit dosar penal.”

Moarte suspectă. Cauza decesului va fi stabilită prin autopsie

Anchetatorii au precizat că, în urma primelor verificări, nu au fost descoperite urme vizibile de violență pe corpul tinerei. Conform procedurilor legale aplicabile în astfel de situații, a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Morga Cimitirului Central din Constanța, unde medicii legiști vor efectua necropsia. Rezultatul autopsiei va stabili cu exactitate cauza decesului și va clarifica împrejurările în care s-a produs tragedia.

Citeste si…

Comunitatea medicală, în stare de șoc

Moartea fulgerătoare a tinerei asistente a provocat un val de emoție în rândul colegilor și al comunității medicale din Constanța. La doar 23 de ani, aceasta se afla la început de carieră, iar tragedia s-a produs chiar în unitatea în care își desfășura activitatea zilnică.

Până la acest moment, autoritățile nu au oferit informații suplimentare cu privire la eventuale afecțiuni medicale preexistente sau la alte circumstanțe care ar fi putut conduce la deces.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate detaliile legate de acest caz.

Citeste si…

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Băile Felix: tot ce trebuie să știi despre tratamente și facilități

Stațiunea Băile Felix atrage turiști din întreaga țară și...

Obligatoriu pentru pensionari. Adeverințele care trebuie depuse la casele teritoriale de pensii

Pensionarii din județul Olt care au depus adeverințe pentru...

Oase și blestemul banilor de la Antena 1. Ce s-a întâmplat după ce a câștigat marele premiu

Ionuț Dongo, cunoscut publicului drept Oase, a devenit unul...

Avertisment pentru seniori. Analiști economici fac predicții halucinante

Analiști economici și specialiști financiari vin cu vești proaste...

Timpul petrecut în fața ecranelor afectează vederea. România printre cele mai expuse țări

Un studiu recent realizat de Compare the Market AU...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și