duminică, aprilie 19, 2026
17.3 C
București

Traian Băsescu, mesaj exploziv despre Orientul Mijlociu: Punct fără întoarcere

Traian Băsescu a lansat un mesaj exploziv privind evoluțiile conflictului pornit în Orientul Mijlociu. Fostul președinte al României susținând că Iranul se apropie periculos de obținerea bombei nucleare.

Operațiunile militare aflate în desfășurare trebuie să urmărească două obiective esențiale pentru securitatea regională și globală: schimbarea regimului de la Teheran și neutralizarea completă a programului nuclear militar, mai spune fostul politician.

Traian Băsescu: Situația actuală nu mai permite ezitări sau retrageri strategice

Traian Basescu
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

„Iranienii sunt tot mai aproape de realizarea bombei nucleare. Deci aceste două obiective trebuie atinse. În cât timp? Că va fi o săptămână, că vor fi două sau vor fi trei luni, aproape că nu contează. Nu mai există variantă de dat înapoi, indiferent care sunt costurile economice”, a declarat fostul șef al statului, într-o intervenție la Digi24.

Dacă Iranul reușește să finalizeze arma nucleară, „nu va mai putea fi oprit”, iar un nou conflict de asemenea dimensiuni ar deveni imposibil de gestionat, spune fostul președinte. Conform declarațiilor făcute de către Traian Băsescu, Donald Trump ar trebui să accepte sprijinul aliaților. Astfel se vor atinge obiectivele strategice.

Citeste si…

„După părerea mea, orice plus ajută la atingerea obiectivului. Cred că SUA ar trebui să accepte contribuțiile Franței, Marii Britanii și Germaniei”, a afirmat Băsescu.

Conflictul din Iran

Conflictul din Iran a izbucnit dintr-un set de factori politici, militari și economici. Iată concluziile esențiale:

  • Pe 28 februarie 2026, Statele Unite și Israelul au lansat lovituri aeriene împotriva Iranului și au ucis liderul suprem iranian Ali Khamenei, ceea ce a escaladat direct ostilitățile.
  • Motivul invocat de aliați (SUA și Israel): stoparea programelor iraniene de rachete balistice și nucleare, pe care le considerau o amenințare iminentă. Israelul susține că fără acest atac, Iranul ar fi făcut programele sale „intangibile”.
  • Probleme interne în Iran au contribuit la tensiuni preexistente. Începând de anul trecut, protestele anti-regim au crescut din cauza colapsului economic și a represiuni violente, slăbind stabilitatea internă.
  • Retalierea iraniană a fost rapidă. Iranul a lansat rachete și drone spre Israel și baze americane din regiune, provocând extinderea luptei la mai multe fronturi, potrivit axios.com.
  • Impact regional imediat: mai multe state din Orientul Mijlociu au fost trase indirect în conflict prin lovituri, riposte și tensiuni, iar zona a devenit un teatru de război extins.

 

Maria Mocanu
Maria Mocanu
Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Trump accelerează cercetarea tratamentelor psihedelice prin decret prezidențial! „Pot să primesc şi eu, vă rog?”

A fost accelerată cercetarea tratamentelor psihedelice. Președintele Donald Trump...

Medicamentul care ar putea schimba tratamentul cancerului pancreatic avansat

Revolution Medicines (RevMed) a anunțat rezultate pozitive în cadrul...

Veniturile actualizate la Înalta Curte. Patru sporuri pentru magistrați. Ce salariu are Lia Savonea

Veniturile actualizate la Înalta Curte. A fost publicată noua...

Vor veni momente frumoase: Cele trei semne care vor atrage norocul de partea lor

Până pe 19aprilie, influența  Berbecului aduce mobilitate intensă și...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Previziunea care dă fiori lumii. Ce ar fi spus Baba Vanga despre 2026 și un posibil război global

Baba Vanga, cunoscută drept „Nostradamus din Balcani”, continuă să...

Alertă! România mai are medicamente doar pentru două luni de zile / Apel la evitarea achizițiilor excesive

În contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, Patronatul Producătorilor Industriali...

Breaking News: Bolojan anunță reducerea accizei la carburanți

Breaking News. Bolojan anunță reducerea accizei la carburanți: “Din...

Citește și