Sari la conținut

Transformare ULUITOARE a cântăreței Angela Rusu! Cum a slăbit artista 17 kilograme

Invitată la Kanal D, Angela Rusu a mărturisit că povara kilogramelor în plus o apăsa, coloana începuse să o doară, iar psihic nu se simțea bine. Deși a cochetat cu ideea unei operații de micșorare a stomacului, medicul nu i-a permis, întrucât nu avea exces ponderal atât de mare cât să se recomande operația.

S-a și gândit că trebuie să rezolve problema la nivel mental, pentru că altfel, și cu operație, dar fără voință, ar fi pus kilogramele la loc.

Așadar a apelat la o dietă personalizată, după ce i s-au făcut mai multe analize în Germania.

„Simteam ca ceva nu e in regula. Analizele au fost trimise in Germania. După șase săptămâni a venit dosarul cu tot ce am voie să mănânc. Mi s-a spus sa nu dau dieta altcuiva, pentru ca s-ar putea sa facă rau, fiecare organism reactioneaza altfel. Mananc de trei ori pe zi!”, a spus Angela Rusu la Kanal D.

Eu voiam sa imi tai stomacul. Credeam ca doar asta ma va salva. Am avut un soc cand am vazut cate kilograme am cand m-am intors din vacanta. Sotul nu mi-a spus nimic niciodata, probabil nu voia sa ma jigneasca, sa nu ma demoralizeze. Ma durea coloana foarte tare, nu ma mai incapeau costumele. Am vorbit cu un medic si mi-a spus sa ma duc la el abia dupa ce slabesc. Si acum nu ma mai doare coloana. As mai vrea sa slabesc 8-9 kilograme. Eu nu am fost niciodata gurmanda, imi e usor sa imi tin in frau poftele. Daca vedeam pe masa ceva ce imi placea, gustam un pic. Nu ma ridic de la masa satula. Cred ca in 2-3 luni de zile voi ajunge la greutatea dorita. Nu am voie carne de porc. Mananc peste, fructe de mare. M-am obisnuit si imi place. Mananc pui, curcan, trei felii de paine integrala pe zi. Imi place painea mult, imi place painea proaspata, dar ma abtin”, a povestit Angela Rusu la Kanal  D. Angela Rusu s-a căsătorit pentru a patra oară în primăvara acestui an.

Credit foto: Angela Rusu Facebook

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel