Sari la conținut

Ce pot ascunde transpirațiile nocturne. Analize necesare

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Ce se intampla in corpul nostru in somn

Transpirații noaptea cauze. O mulțime de persoane se plâng că au transpirații nocturne fără să fie prea cald în camera în care dorm. Medicii spun că transpirațiile nocturne care se produc fiindcă în cameră este prea cald, sunt absolut normale. Însă cele care apar atunci când în dormitor este o temperatură optimă pot ascunde boli grave.

Creşterea temperaturii corporale este un prim semn de infecţie, spun specialiştii. Respectiv, înseamnă că există viruşi, bacterii sau microbi care se răspandesc în corp şi care te fac să ai temperatură şi să transpiri. Prin urmare, transpiraţiile excesive pot prevesti boli. Cum ar fi răceli şi gripe. De cele mai multe ori, nu este vorba decât de o simplă răceală sau o formă uşoară de gripă, mai ales dacă febra nu continuă să crească.

Cauzele transpirațiilor nocturne

Printre bolile care pot avea ca simptom transpiraţia excesivă nocturnă se numără anemia, hipertiroidia, tuberculoza şi diferite tipuri de cancer. De aceea, este indicat să mergi la medic, să-i povestești ce se întâmplă și să faci un set de analize. Este bine de știut că transpirația excesivă se numește hiperhidroză și este cauzată de secreții abundente și anormale ale glandelor sudoripare.

Iată ce boli se pot ascunde în spatele transpirațiilor nocturne:

  • Bufeurile care însoțesc menopauza se pot produce și noaptea, în timpul somnului. Dar de regulă, acestea sunt prezente și ziua.
  • Pot fi semn de TBC. De obicei, în TBC, hiperhidroza este însoţită şi de alte simptome, precum tuse persistentă, febră, oboseală accentuată şi lipsa poftei de mâncare.
  • Carenta de calciu și/sau cea de magneziu la copil. Transpirația din timpul nopții, dacă este mai ales localizată în zona capului, poate semnala lipsa de calciu la sugari sau la copiii mici. Medicul pediatru va recomanda un set de analize la sânge care vor stabili diagnosticul sau cauza acestor transpirații și ca urmare a rezultatului va recomanda copilului un tratament cu calciu, vitamina D, și eventual cu magneziu.
  • Hiperhidroza idiopatică. Aceasta este o afecțiune a cărei cauză este încă necunoscută, însă are ca simptom transpirații abundente noaptea.
  • Unele tipuri de cancer au ca simptom transpiraţiile nocturne. Cel mai adesea, acestea apar la începutul dezvoltării unor tipuri de leucemie şi limfoame. Leucemia este însoţită şi de alte simptome, cum sunt astenia şi oboseala persistentă, apariţia unor vânătăi pe corp şi unor sângerări ale gingiei, infecţii frecvente, noduli limfatici măriţi la nivelul gâtului, axilelor şi/sau inghinal, lipsa poftei de mâncare şi scădere în greutate. Însă medicii spun că de cele mai multe ori, cancerul este însoțit și de alte simptome, de exemplu: o slăbire bruscă și accentuată, febră, dureri de cap uneori, rezistență scăzută la infecții.
  • Infecții, viroze. De exemplu, gripa, răceala puternică, sau infecțiile cu HIV dau transpirații nocturne.
  • Anumite medicamente. Sunt medicamente care pot avea ca efect advers transpirațiile nocturne. De exemplu, antidepresivele, medicamentele vasodilatatoare, tratamentele hipoglicemiante (care scad glicemia) de tipul antidiabeticelor orale și insulina dar și cortizonul, nitroglicerina sau viagra au ca efect advers transpirații nocturne noaptea.

Analize necesare pentru aflarea cauzei:

Persoanele care au constant transpirații nocturne este indicat să meargă la medic pentru un set de analize de sânge sau investigații. Medicul va prescrie analize de sânge care vor include hemoleucogramă completă, dozări ale hormonilor tiroidieni – care pot arăta existența hipertiroidismului. Dar și prezența mare a glicemiei care poate să arate instalarea diabetului zaharat. Vor fi efectuate și analize ale acidului uric seric. Poate fi nevoie și de efectuarea unei radiografii pulmonare, pentru excluderea tuberculozei.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel