Din cuprinsul articolului
Transpirațiile nocturne, cauze. Transpirația pe timp de noapte poate anunța afecțiuni precum infecții, răceli, dar și cancere, în anumite situații.
Evident că sunt și situații normale în care o persoană transpiră noaptea. Mai exact, dacă în cameră este prea cald sau persoana în cauză este îmbrăcată prea gros, este firesc să transpire. Însă, în alte condiții, transpirația nocturnă poate fi semn de boală.
De cele mai multe ori, nu este vorba decât de o simplă răceală sau o formă uşoară de gripă. Apoi, menopauza, care nu este considerată o boală, ci mai mult o etapă din viaţă fiecărei femei. Odată cu intrarea la menopauză, foarte multe femei resimt valuri de căldura, chiar şi pe vreme rece.
De asemenea, endocardita – o infecție gravă poate provoca transpirații nocturne, însă acestea sunt însoțite și de vărsături și necesită spitalizarea de urgență. Totodată, tuberculoza este o afecțiune care se asociază cu prezența transpirațiilor nocturne. Însă, aceasta are și alte simptome precum: tuse puternică, febră mare, oboseală accentuată, slăbirea organismului și lipsa poftei de mâncare. Inclusiv abcesele dentare pot da astfel de manifestări. Și persoanele care au HIV pot prezenta transpirații abundente noaptea.
Transpiraţiile excesive din timpul nopţii pot prevesti şi apariţia cancerului, sunt de părere specialiştii. Dacă transpiraţiile sunt însoţite si de scăderea în greutate, atunci o vizită la medicul de familie este necesară, pentru a putea descoperi din timp şi trata orice formă de cancer, avertizează expresspress.ro.
Urmează hipoglicemia: scăderea nivelului de zahăr din sânge poate cauza transpiraţii nocturne, iar acesta este un prim semn al diabetului.
De asemenea, în formele severe ale bolilor sistemului nervos, se poate observa o creştere a transpiraţiilor, alături de alte probleme neurologice (pierderi de memorie, confuzie, etc.). Specialiştii spun că ar fi bine ca persoanele care transpiră din abundenţă să îşi facă un control medical.
Dacă te confrunți cu transpirații nocturne mai mult de 2 săptămâni este bine să mergi la medic pentru un control. Medicul îți va da un set de analize de sânge și posibil o radiografie pulmonară.
Daniel Balaş, fost preot,vorbește despre reîncarnare. Acesta spune că Biblia a fost modificată în anul…
Ce se întâmplă dacă amâni ora de culcare. Toată lumea știe că organismul uman are…
Povestea ceșcuței de ceai – spusă de Părintele Arsenie Boca: „Când simți că ești într-o…
Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…
Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…
Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…