Sari la conținut

Ce soluții medicale au pacienții cu hepatită sau ciroză. Ne spune expertul

ficat sănătos

Soluții medicale pentru pacienții cu hepatită și ciroză. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, 325 de milioane de persoane din întreaga lume au hepatită de tip B sau C, virusurile acestor boli fiind printre cele mai periculoase din câte există.

Și în România, peste 1,4 milioane de persoane au una dintre formele de boală care în timp, poate afecta grav ficatul. Dacă pentru hepatita B există vaccin, pentru hepatita C încă nu s-a dezvoltat unul. Tratamentele medicamentoase din ce în ce mai performante pot ține hepatita sub control. Însă în multe cazuri, doar transplantul de ficat mai poate restabili funcționarea acestui organ important din corp, afectat grav pe termen lung de infecția cu virusurile hepatitelor B sau C.

“În cazul adulților, principala indicație a transplantului de ficat este în anumite cazuri de hepatite. Însă transplantul mai poate fi recomandat și în anumite situații de boli autoimune, precum hepatita autoimună, și în ciroza primară. În ultima vreme, au crescut cererile de transplant pentru hepatita steatozică și pentru hepatica alcoolică din cauza faptului că a crescut numărul pacienților cu aceste afecțiuni. Dacă aceste boli duc la ciroză, suntem nevoiți să recomandăm transplantul hepatic”, spune prof. dr. Remzi Emiroğlu, unul dintre cei mai buni experți din lume în transplant de ficat.

Pentru centrele de prestigiu specializate în transplant de ficat, acesta a devenit o intervenție de rutină, deși este una dintre cele mai complicate din chirurgie. 80 la sută dintre intervenții se fac cu ficat de la donator viu.

“Transplantul cu ficat de la donator viu este cel mai dificil, pentru că în acest caz, avem practic, doi pacienți de care trebuie să avem grijă. Donatorului trebuie să-i păstrezi intactă starea de sănătate: gândiți-vă că extragem o parte din ficat, iar reconstrucția vaselor și canalelor biliare este foarte laborioasă. Consider că acest tip de operație este una dintre cele mai dificile din câte există. Dacă ar fi să facem un top mondial, Turcia este pe primul loc la transplantul de rinichi cu donator viu, iar la ficat, suntem pe locul al doilea după Coreea de Sud. În țara noastră, acest tip de intervenție este foarte frecvent, se fac în jur de 1400 de transplanturi de ficat pe an, iar 80-85 la sută dintre intervenții sunt cu donator viu. Aceste cifre demonstrează experiența noastră în acest tip de intervenție. În plus, transplantul este foarte bine reglementat în Turcia de către Ministerul Sănătății. Centrele de transplant sunt evaluate periodic, iar rata de succes trebuie să fie mai mare de 85 la sută. Dacă nu se repectă acești parametri, centrul este închis”, adaugă profesorul turc.

Ficatul donatorului se reface în 3 luni, iar după această perioadă, totul reintră în normal. După 6 luni, se pot relua și activitățile sportive mai intense, iar după un an, chiar și sportul de performanță. Persoana care a primit ficatul are însă nevoie de o monitorizare mai specială.

“În cazul persoanelor care au primit ficatul, monitorizarea post operatorie este foarte importantă. Acestea trebuie să respecte o dietă, care nu este însă foarte strictă. Le recomandăm să-și mențină greutatea optimă, deoarece excesul ponderal poate provoca hepatita steatozică. În plus, medicamentele post transplant pot crea rezistență la insulină, ceea ce înseamnă creșterea valorilor zahărului din sânge. Așa că le recomandăm o alimentație sănătoasă, activitate fizică, evitarea expunerii la soare și respectarea controalelor medicale periodice.

Evaluările sunt extrem de importante pentru că cel mai mare risc pe termen lung îl reprezintă apariția fenomenelor maligne sau a altor afecțiuni precum diabetul sau hiperlipidemiile. De altfel, aceste afectări ale stării de sănătate, alături de cele cardiace, renale etc pot apărea odată cu înaintarea în vârstă, chiar și la persoanele care nu au trecut printr-un transplant. Așa că ar trebui să fie extrem de riguroși în privința evaluărilor medicale” ,afirmă prof. dr. Remzi Emiroğlu.

Experții spun că șansele de supraviețuire ale pacienților cu transplant de ficat sunt foarte bune pe termen lung dacă respectă medicația și merg regulat la evaluări.

“Avem foarte multe cazuri complicate, mulți pacienți care ajung la noi fără nicio speranță și practic, le salvăm viața. Pacienții care vin la noi sunt într-o situație gravă, au la activ o perioadă lungă de boală, dar totul se schimbă după transplant. Noi facem transplanturile tocmai pentru a le oferi pacienților posibilitatea de a avea din nou o viață normală și ne bucurăm să-i vedem că sunt bine. Pot face sport, își pot defășura activitatea profesională, ingrediente ale unei vieți normale”, concluzionează medicul.

80 la sută dintre pacienți trebuie să ia tratament pe termen lung, iar dacă acesta nu se respectă, pot apărea infecții, complicații metabolice sau chiar fenomene de respingere a ficatului. Însă medicația poate avea și efecte adverse. Tocmai de aceea, monitorizarea stării de sănătate este vitală, conchide specialistul.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel