Sari la conținut

Trei noi scheme de tratament fără interferon, de la 1 septembrie, pentru hepatita cronică virală C

Asiguraţii vor avea acces la trei noi scheme de tratament interferon free, de la 1 septembrie, pentru hepatita cronică virală C, informează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, într-un comunicat remis presei miercuri.

„De la 1 septembrie, în mai puţin de două zile, asiguraţii vor avea acces cu 30 de zile mai devreme, decât termenul prevăzut iniţial, la trei scheme de tratament, altfel spus o abordare mult mai personalizată a tratamentului. (…) Având în vedere decizia de astăzi a Guvernului prin care aceste tratamente au fost introduse în lista medicamentelor, noile contracte vor intra în vigoare de la data de 1 septembrie”, afirmă sursa citată.

Potrivit CNAS, medicii gastroenterologi şi infecţionişti vor avea acces la trei molecule, dintre care una complet nouă, lucru care va duce la o mai mare varietate a tratamentului la care au acces asiguraţii.

Pentru aceste trei variante de tratament sunt eligibili 13.000 de pacienţi – 12.100 cu fibroză F1, F2, F3 şi F4 (ciroză compensată), 750 cu fibroză F4 şi ciroză decompensată, 100 cu insuficienţă renală cronică aflaţi în dializă, indiferent de gradul de fibroză, 50 cu transplant hepatic, indiferent de gradul de fibroză.

Odată cu creşterea numărului de pacienţi eligibili, faţă de precedentele etape de tratament fără interferon, a crescut şi numărul de centre pentru tratare, ajungându-se la 13. Informaţii despre oraşele unde se regăsesc centrele de tratament se găsesc pe pagina www.cnas.ro.

„Deja se observă că facem paşi spre momentul în care nu va mai trebui să ţinem cont de stadiul fibrozei în acordarea tratamentului fără interferon. România este considerată la ora actuală un exemplu de bună practică pe plan continental în privinţa acţiunilor vizând combaterea infecţiei cu virusul hepatitic C şi reducerea prevalenţei bolii, în acord cu obiectivele OMS şi ale UE. Am reuşit să finalizăm aceste noi contracte în condiţii mai avantajoase pentru CNAS şi implicit pentru pacienţi, într-un timp mult mai scurt decât în contractele anterioare”, a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, citat în comunicatul de presă.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel