Sari la conținut

Trusa de prim ajutor pentru copii, în vacanță. Medic pediatru: „Soarele, benefic pentru bebeluși din prima lună de viață/Crema de soare, obligatorie în orice bagaj”

Trusa de prim ajutor pentru copii, în vacanță. Medic pediatru: „Soarele, benefic pentru bebeluși din prima lună de viață/ Crema de soare este obligatorie în bagaj”.

În plin sezon estival, majoritatea oamenilor se gândesc la concediu și la relaxare. Cu toate acestea, e important ca din bagaje să nu lipsească trusa medicală și, în special, trusa de prim ajutor pentru copii.

Nu e indicat să te bazezi doar pe faptul că în locul de destinație există farmacii. Este bine să știi ce trebuie să iei cu tine de acasă și ce nu are voie să lipsească din bagajul tău.

Medic primar pediatru, Amelia Dan, a prezentat într-o emisiune la Antena 3, lista cu medicamentele pe care nu ar trebui să le uitați acasă sub nicio formă, atunci când plecați împreună cu copiii voștri în vacanţă.

Trusa de prim ajutor pentru copii, în vacanță

Antitermice, sub formă de sirop și/sau supozitoare

  • „În primul rând, antitermicele sub formă de sirop, dar și sub formă de supozitoare. Asta este și motivul pentru care trebuie să știm că supozitoarele trebuie ținute la rece.

La fel ca şi la alimentaţie, le recomand mamelor să ia cu ele, în vacanţă, produsele care au mai fost testate acasă. Niciodată un produs nou. Antitermicele, care sunt şi antidurere sunt foarte necesare”, precizează dr. Dan.

Sirop antivărsături, sărurile de rehidratare, de mare ajutor

  • „Nu trebuie să ne lipsească și siropelele care ne împiedică apariţia vărsăturilor sau care tratează vărsăturile. Sărurile în caz de vărsături, deci neapărat să avem 1-2 pliculețe. Ar mai fi și medicamentele care ne ajută în cazul diareei, dar acum, ca și în cazul antibioticelor le recomand părinților să se consulte cu medicul curant, pentru că sunt copii cu tot soiul de alergii”, a spus dr. Amelia Dan.

Antibiotice

„La fel ca și până acum, antibioticele pe care le luăm în vacanță sunt cele care au mai fost testate acasă. Nu le testăm în altă parte”, a precizat medicul pediatru.

Antialergice, sub formă de picături și/sau sirop

  • „Recomand şi antialergicele, atât sub formă de picături, cât şi sub formă de sirop.”

Medic pediatru: „Soarele, benefic pentru bebeluși din prima lună de viață/Crema de soare este obligatorie în bagaj”

Picături de ochi/urechi, plasturi, soluție dezinfectantă

„De asemenea, mai recomand şi picăturile de urechi şi cele de ochi. Trebuie să avem la noi, pentru că oricând se poate întâmpla ceva de genul acesta.

Să nu lipsească nici plasturii, soluţie dezinfectantă, iar pentru cei care au dermatite sau au o piele mai sensibilă, să punem în bagaj şi un unguent testat acasă”, explică dr. Dan.

Soluție antițânțari, dar folosite cu precauție și doar pentru copii cu vârsta peste 2 ani

  • „Fiecare soluţie are particularităţile ei. Personal, le recomand părinţilor să verifice întotdeauna eticheta şi recomandările producătorului.

De regulă, după vârsta de 2 ani se pot folosi, dar aici fac o paranteză. Chiar dacă ele par foarte sigure, nu l-aș înmuia pe copil în soluție antițânțari.

Oamenii trebuie să înțeleagă că acestea sunt totuși niște soluții toxice. Putem să avem grijă și să punem ceva în cameră, cum ar pastilele acela speciale pentru țânțari. Vor fi niște mușcături de țânțari, dar nu avem un risc de absorbție a substanțelor chimice în tegument”, a subliniat medicul pediatru.

Crema de soare, obligatorie pentru copii vara. Soarele, benefic pentru bebeluși din prima lună de viață

  • „Crema de soare este obligatorie în bagaj, nu doar în concediu, ci și atunci când ieșim cu copilul la plimbare. Crema de soare cu SPF 50 este recomandată. Evident, cu toate cremele, nu expunem copiii la soare în intervalul orar 11:30 – 16:30.”
  • „Soarele este benefic. Soarele, apa, aerul nu pot face decât bine. Putem merge cu copilul la mare de cât s-a născut, pentru că sunt copii care se nasc la mare și nu au niciun fel de interdicție. Deci, e normal.”
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: