Sari la conținut

Turiștii pot merge la „Marea Moartă a Transilvaniei” cât permite vremea. Tarife în extrasezon

Sibienii și turistii care ajung în acest județ au posibilitatea să se relaxeze pe litoralul Ardealului și în luna septembrie, întrucât lacurile naturale de la Ocna Sibiului sunt în continuare deschise. Tarifele scad în afara sezonului, iar temperaturile deja nu mai sunt caniculare, astfel că vremea este ideală pentru înot.

Lacurile din Ocna Sibiului rămân deschise până când vremea o va permite. În weekend, de exemplu, temperaturile ajung la 27 de grade Celsius, așa că sibienii pot face o baie.

De asemenea, prețurile sunt mai scăzute în extrasezon.

„Lacurile Ocna Sibiului sunt în continuare deschise. Prețurile s-au modificat, astfel că un bilet pentru adult costă 30 de lei, iar pentru copii 15 lei. După ora 18, adulții plătesc 15 lei, iar copiii intră gratuit. De luni (n.r.: 11 septembrie) parcarea o să fie gratuită”, spune Ionuț Costea, administratorul Lacurilor de la Ocna Sibiului.

Tarife între orele 07:00 – 18:00

bilet adult: 30 lei;
bilet copil (peste 10 ani): 15 lei;
bilet copil (sub 10 ani): 10 lei;
parcare: 10 lei.

Tarife între orele 18:00 – 20:00

bilet adult: 15 lei;
bilet copil: gratuit;
parcare: 10 lei.

În plus, începând cu data de 11 septembrie, parcarea va fi gratuită, scrie OradeSibiu.

Ce îi aduce pe turiști la „Marea Moartă a Transilvaniei”

Ocna Sibiului este o stațiune cunoscută pentru fenomenul unic de heliotermie care se produce aici. Datorită acestuia, apa sărată rămâne caldă o perioadă mai mare de timp. În plus, lacurile sărate și nămolul din această stațiune au efecte terapeutice mai ales pentru persoanele cu reumatism.

Apele sărate concentrate, nămolul sapropelic, apele minerale de la Izvorul Horea, topoclimatul sedativ relaxant cu efect de tonificare asupra organismului reprezintă principalii factori de cură ai stațiunii Ocna Sibiului. Factorii de cură sunt benefici în tratarea afecțiunilor reumatice, inflamatorii sub-acute și cronice ale anexelor și sterilitate sau boli ale aparatului locomotor.

Turiștii care aleg Ocna Sibiului pot beneficia de masaj subacvatic, băi parțiale cu vârtej pentru membrele superioare și inferioare, tratamente cu nămol și parafină, dar și termoterapie contrastantă, pulverizații colective, servicii de masaj uscat și elongații cervicale și lombare, electroterapie, tratamente parțiale cu ape clorosodice hiperconcentrate, potrivit site-ul oficial al stațiunii.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel