Sari la conținut

Ucraina dezvăluie atrocitățile găsite în spatele soldaților ruși. Civili executați, copii ucuși, gropi comune pline de cadavre. Rusia respinge orice acuzație, susținând că imaginile au fost „comandate”

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Ucrainenii au reușit să recucerească orașele pe care Rusia le-a ocupat, treptat. Soldații din Ucraina au făcut descoperiri cutremurătoare după ce au reușit să pătrundă în orașe.

Ucrainenii au fost loviți de atrocitățile lăsate în urmă de către soldații ruși. Aceștia au descoperit gropi comune, civili împușcați și abandonați, executări, copii omorâți, violuri.

Rusia respinge toate acuzațiile, susținând că imaginile surprinse, chiar și pe satelit, nu sunt reale.

Ucraina descoperă atrocitățile lăsate în urmă de soldații ruși

Imaginile sosite din orașele recucerite de armata ucraineană sunt greu de digerat: morți abandonați pe stradă acolo unde au fost împușcați, distrugeri masive, zeci de vehicule blindate rusești, dar și automobile civile ucrainene carbonizate, comunică RRA.

Primarul din Bucea, o localitate aflată în apropiere de Kiev, spune că în total au fost descoperiţi 300 de morţi, dintre care 50 prezentau semne de execuţii sumare.

Imagini luate din satelit arată cum o groapă comună în care au fost găsite vicitime a fost săpată săptămâna trecută în curtea unei biserici. Un biciclist civil cu mâinile legate la spate împuşcat în ceafă din apropiere a fost găsit pe stradă de o echipă de reporteri a Reuters.

BBC a documentat omorârea unui cuplu care încerca să fugă cu alţi refugiaţi. Bărbatul de 31 de ani a fost împușcat de militarii ruși imediat ce a ieșit din automobil, cu mâinile sus, strigând că acolo este și un copil, soția nu a mai apucat să iasă. Crima a fost filmată dintr-o dronă pe 7 martie, iar acum au fost descoperite și corpurile, care între timp au fost arse, probabil într-o încercare de a ascunde urmele.

Rusia respinge orice fel de acuzație

Organizația internațională Human Rights Watch a documentat cu ajutorul martorilor și alte crime de război: grupuri de bărbați adunați și executați sumar, violuri, copii uciși nu doar în localitățile aflate în suburbiile Kievului, cum este Bucea, ci şi în zona Harkovului și Cernihivului. Moscova respinge toate acuzațiile, chiar și după găsirea morților de la Bucea.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, a spus că imaginile au fost comandate de Statele Unite pentru ca Rusia să poată fi acuzată. Anterior și Ministerul rus al Apărării vorbise despre o provocare, fără să prezinte însă vreo probă în sprijinul afirmațiilor sale.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel