Sari la conținut

Ultima scrisoare a Mariei Tănase. Ce i-a transmis soțului ei, de pe patul de moarte: Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată

Sursă FOTO: WOWBIZ

Din cuprinsul articolului

Ultimele rânduri scrise de Maria Tănase, pe patul de moarte. Pe 22 Iunie, în 1963, îndrăgita artistă era răpusă de cancer pulmonar, boală care o silise încă din aprilie să-și întrerupă ultimul turneu național.

Aflată pe patul de moarte, Maria Tănase și-a găsit puterea pentru a-i scrie soțului ei o ultimă scrisoare. Rândurile așternute pe hârtie sunt dovada vie că există dragoste și după moarte.

Ultimele rânduri scrise de Maria Tănase, pe patul de moarte. Cu câteva zile înainte să moară, Maria Tănase a scris o epistolă sfâşietoare către soţul ei Clery Sachelarie, cu care era căsătorită de 13 ani.

Sursă FOTO: WOWBIZ

Ultima scrisoare a Mariei Tănase

Maria Tănase: Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare

„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui.

Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată”, scrie artista.

„Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare.

Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa”, continuă mesajul.

„Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră. Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primăvară şi galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă…”, se încheie sfâşietoarea scrisoare de adio.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel