Sari la conținut

Un apropiat al Prințului Philip șochează: Regina Elisabeta a II-a „s-a luptat cu cancerul”

Regina Elisabeta a II-a s-a luptat în liniște cu cancerul de măduvă osoasă dureros în ultimul an de viață, a susținut un prieten al Prințului Philip într-o nouă carte.

Boala, care se caracterizează prin dureri osoase severe, potrivit descrierii din biografia lui Gyles Brandreth numită „Elizabeth: An Intimate Portrait”.

Certificatul de deces al suveranei, publicat în septembrie anul trecut, consemna oficial cauza morții ei drept „bătrânețe”.

Regina Elisabeta a II-a „s-a luptat cu cancerul”

Brandreth a scris: „Auzisem că Regina avea o formă de mielom, cancer de măduvă osoasă, care ar explica oboseala ei, pierderea în greutate și acele „probleme de mobilitate” despre care ni s-a spus adesea în ultimul an de viață. „.

Autorul, care a fost apropiat de Ducele de Edinburgh, a explicat că „cel mai frecvent simptom al mielomului este durerea de oase, în special la nivelul pelvisului și la nivelul spatelui inferior. Mielomul multiplu este o boală care afectează de obicei persoanele în vârstă și nu există un tratament cunoscut.”

Tratamentul include remedii care ajută la reglarea sistemului imunitar și medicamente care previn slăbirea oaselor. Cu acestea, severitatea simptomelor poate fi redusă și viața pacientului poate fi prelungită până la trei ani.

Biografia regală detaliază ultimele luni din viața Elisabetei a II-a, care i-a mărturisit unei domnișoare că este hotărâtă să se mențină ocupată pentru a face față morții soțului ei, Prințul Philip, scrie TheMirror.

Și se spune că ea nu a vrut să lase loc de autocompătimire, spunând: „Soțul meu cu siguranță nu ar fi aprobat”.

Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, a trăit până la 96 de ani.

Potrivit ziarului britanic „Daily Mail”, Elisabeta a II-a a murit în prezența copiilor ei, Charles și Ana. Din cauza deteriorării bruște a stării de sănătate, aceștia au fost singurele rude care au reușit să sosească la timp pentru a-și lua rămas bun. Prințul Andrew, Prințul Edward, soția sa Sofia și Prințul William au luat un zbor privat din Berkshire (Anglia) către Aberdeen (Scoția) pentru a-i fi alături Reginei. Totuși, se indică faptul că membrii Casei Regale nu au ajuns la timp.

Potrivit BBC, preotul care a stat de vorbă cu Regina a dezvăluit care sunt ultimele discuții pe care le-a avut cu aceasta.

Ultimele cuvinte ale Reginei Elisabeta a II-a

„Era într-o formă grozavă, cu o stare de spirit foarte bună, dar evident fragilă, puteți vedea asta. Vorbea despre trecutul ei, despre dragostea ei pentru Balmoral, despre tatăl ei, despre mama ei, despre prințul Philip, despre cai…

Foarte implicată cu ceea ce se întâmplă în biserică și cu ceea ce se întâmplă și în națiune. În timpul conversației, m-a dus la fereastră și mi-a arătat grădinile ei, de care era mândră și pe care le iubea. Acolo ar fi vrut să-și petreacă ultimele zile și cred că familia este mângâiată de asta. Vorbea despre unii dintre oamenii remarcabili pe care i-a întâlnit.

Și ea doar se gândea la asta și reflecta asupra vieții și unde duce această viață și am vorbit doar despre asta și despre viața veșnică și înviere și despre ce înseamnă aceste lucruri. Și apoi, așa cum se întâmplă în orice conversație, treci la altceva.

Cred că i-a plăcut locul în care stătea și a menționat asta de mai multe ori și și-a găsit o mare liniște în Balmoral. Ea a povestit de-a lungul timpului că înainte de a fi proclamată regină i-a cerut lui Dumnezeu înțelepciune. Iar aceasta a persistat de-a lungul vieții ei.

Am vorbit despre credința ei, chiar mi-a spus că nu are regrete. Este pur și simplu sfâșietor că o femeie care a fost atât de importantă, care a avut un rol atât de important în viețile noastre, nu mai există. Avea o memorie excepțională, știa totul despre tine, de parcă și-ar fi făcut temele chiar înainte de a te primi”, a spus Iain Greenshields, potrivit BBC.

 

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel