Sari la conținut

Un bărbat bolnav de Covid-19 a murit după ce a încercat să se trateze singur. Ce spune Valeriu Gheorghiță despre tratamentul adecvat și cum putem evita asemenea tragedii?

pastile
Sursa: Unsplash

Un bărbat infectat cu SARS-CoV-2 a încercat să se trateze la domiciliu, administrându-și singur medicamente. După o supradoză de paracetamol, ficatul bărbatului a cedat. După ce a fost internat în stare critică, starea de sănătate bărbatului nu a putut fi stabilizată și, în consecință, acesta și-a pierdut viața. Medicul Valeriu Gheorghiță ne explică ce ar trebui să facem pentru a evita astfel de situații și care este tratamentul Covid-19 adecvat.

Un bărbat infectat cu noul coronavirus a murit după ce s-a tratat acasă cu paracetamol, fără să urmeze tratamentul Covid-19 adecvat și protocolul recomandat de autorități. Bărbatul din Botoșani nu a reușit să scape de boală, însă și-a distrus ficatul, depășind cu mult limita de pastile pe care le poate suporta organismul într-un interval de 24 de ore, potrivit Rador.

Pacientul, în vârstă de 70 de ani, a fost preluat de medicii de la urgențe și internat pe secția de terapie intensivă, în stare critică. Din păcate, încă de la sosirea medicilor, starea lui era deja foarte gravă, iar după aproape 24 de ore, bărbatul a intrat în stop cardiorespirator și a murit.

Ce pași ar trebui să urmezi dacă te infectezi cu noul coronavirus și cum poți evita astfel de situații grave?

„Sunt situaţii care sunt nedorite și oamenii trebuie să înțeleagă că atunci când sunt diagnosticaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2, indiferent că se află cu o stare generală bună şi sunt în izolare la domiciliu, trebuie să țină legătura cu medicul de familie, pentru a coordona corect modalitatea de îngrijire, respectiv, tratamentul pe care persoana respectivă trebuie să îl urmeze.

În situaţia în care sub tratamentul administrat la domiciliu, evoluția nu este favorabilă, este un semn de alarmă și trebuie să ne adresăm unui serviciu de specialitate, într-un spital care este destinat pentru îngrijirea acestor tipuri de persoane, cu acest diagnostic, așa încât să beneficiem de investigații și respectiv de un tratament în concordanță cu situația stării medicale”, explică medicul Valeriu Gheorghiță, coordonator al campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, potrivit Rador.

Ce simptome ar trebui să te îngrijoreze și când este necesar să apelezi la ajutor medical de specialitate?

„: În primul rând, persistenţa febrei, o febră care persistă, totuşi, mai mult de cinci zile de la debutul bolii este un element de evoluţie nefavorabilă sau reapariţia febrei după o perioadă în care persoana era cu stare bună și nu mai avea febră.

De asemenea, starea de oboseală accentuată, oboseală accentuată, oboseală la efort, disconfortul toracic și senzația de lipsă de aer sau de respirație dificilă. Sunt elemente care sunt de alarmă și care trebuie să inducă în mod obligatoriu la apelarea la medicul de familie și, de asemenea, la adresarea către un serviciu de spital”, explică medicul.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel