Un condiment popular, arma secretă împotriva bolii Parkinson

Oamenii de știință au descoperit că scorțișoara conține o substanță care protejează creierul.

Ficatul transformă scorțișoara în benzoat de sodiu, folosit în tratamentul tulburărilor de nervoase.

Într-un studiu realizat la Rush University Medical Centre din Chicago, o echipă de cercetători a constatat că substanța protejează și îmbunătățește funcțiile creierului.

„Scorțișoara este un condimente folosit în întreaga lume. Aceasta ar putea fi una dintre cele mai sigure abordari pentru a opri progresia bolii la pacienții cu Parkinson”, a spus Profesorul Kalipada Pahan, cel care a condus studiul.

Boala Parkinson este o boală degenerativă, invalidantă, ale cărei cauze încă nu sunt cunoscute, iar semnele şi simptomele sunt progresive şi adesea nespecifice, ceea ce o face dificil de diagnosticat. Tratamentele actuale, care sunt destinate atât fazelor incipiente ale bolii cât şi stadiilor avansate, ajută la ameliorarea simptomelor şi la încetinirea progresului bolii, dar nu duc la vindecarea acesteia.

Parkinson este a doua cea mai întâlnită boală neurodegenerativă ca frecvenţă, după Alzheimer. Simptomele cele mai frecvente sunt tremorul de repaos la nivelul membrelor, rigiditatea musculară şi bradikinezie (scăderea vitezei de realizare a mişcărilor spontane şi a amplitudinii mişcărilor). Majoritatea cazurilor se înregistrează la pacienţi care depăşesc 55 de ani, dar 1 din 20 manifestă simptome înainte de vârsta de 40 de ani.

Ultimele date arată că la nivel european sunt 1,2 milioane pacienţi cu Parkinson şi numărul acestora este aşteptat să se dubleze până în 2030. În România, datele Asociaţiei Române AntiParkinson, relevă că sunt trataţi peste 70.000 de bolnavi cu Parkinson, dar există un număr mult mai mare de pacienţi care suferă de această afecţiune, dar care încă nu au fost diagnosticaţi.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

9 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

9 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

10 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

10 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

11 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

11 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic