Sari la conținut

Un efect secundar nou la vaccinul Pfizer a fost observat în Israel. Cei mai afectați sunt bărbații

Din cuprinsul articolului

Vaccinul Pfizer poate avea un efect secundar nebănuit, mai ales în cazul bărbaților sub 30 de ani. Potrivit ministerului Sănătății din Israel, acestea există o posibilă legătură între rapel și câteva zeci de cazuri de miocardită, o inflamație a mușchiului cardiac. 

Din cei 5 milioane de israelieni vaccinați, 62 au dezvoltat miocardită la câteva zile după vaccinare. 56 dintre aceste cazuri au survenit după a doua doză și majoritatea celor afectați erau bărbați sub 30 de ani.

Mai mult decât atât, raportul mai informează și faptul că 60 dintre pacienți au fost tratați și au iesit din spital în stare bună. Doi dintre pacienți, o femeie de 22 de ani și un bărbat de 35 de ani, fără probleme de sănătate, au murit.

Bărbații sub 30 de ani, mai afectați

„Constatările au fost prezentate companiei Pfizer, care a spus că nu a primit rapoarte similare din alte state și că va examina datele”.

Raportul a fost trimis și Agenției pentru Medicamente din SUA (FDA) și Centrului pentru Combaterea și Prevenția Bolilor (CDC), care au demarat investigațiile.

Autorii presupun că „un posibil motiv pentru lipsa unor constatări similare în alte țări a fost rata scăzută de vaccinare în rândul tinerilor. „Există o îngrijorare cu privire la frecvența apariției miocarditei în rândul bărbaților sub 30 de ani, în zilele de după administrarea celei de-a doua doze”, au scris ei.

„În această etapă, conform constatărilor inițiale care încă trebuie verificate, există impresia că numărul (de cazuri) este mai mare decât ne-am fi așteptat, în special pentru cei sub 30 de ani”.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel