Sari la conținut

Un medic infecționist avertizează. În cât timp trebuie să ajungi la spital de la debutul simptomelor. Valabil și pentru cei cu forme ușoare

Simptome Omicron. Managerul Spitalului ”Victor Babeş din Bucureşti”, medicul Simin Florescu, afirmă că pacienţii care nu vor avea forme severe de COVID-19 în al cincilea val al pandemiei vor primi tratament în ambulatoriu, cu condiţia să se adreseze medicilor la cel mult o săptămână de la apariţia simptomelor bolii. Unul dintre centrele de evaluare din Bucureşti va fi deschis la Spitalul ”Victor Babeş din Bucureşti”.

Medicii preconizează un număr mare de pacienţi în al cincilea val al pandemiei, numărul bolnavilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 dublându-se la fiecare 48 de ore, a afirmat Simin Florescu, marţi seară, într-o emisiune la TVR.

Pacienții trebuie să ajungă într-un centrul de evaluare

În aceste condiţii, în al cincilea val al pandemiei, se va pune accent pe tratamentul în ambulatoriu al pacienţilor care nu au forme severe de boală, şi care vor primi tratamente în centrele de evaluare.

”Există o condiţie esenţială: ca pacientul să se adreseze acestor centre de evaluare în maxim şapte zile de la debutul simptomatologiei. Nu e nimic deosebit faţă de ce a fost până acum: Dacă vorbim de Omicron, ceea ce va fi preponderent acum, debutul este cu fenomene de tract respirator superior, cu rinoree, cu durere în gât, eventual febră şi în cazuri mai rare cu truse şi cu fenomenele acelea respiratorii de tip pneumonie”, a afirmat medicul.

Aceasta a menţionat că un astfel de centru de evaluare va fi înfiinţat şi la Spitalul Victor Babeş din Capitală.

Pe parcursul bolii, pacienţii vor ţine legătura cu medicul de familie care va monitoriza starea de sănătate a bolnavilor.

Florescu a menţionat că ”un termen rezonabil” de punere în funcţiune a acestor centre de evaluare şi tratament este de cel mult o săptămână.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel