Din cuprinsul articolului
În fiecare an, la data de 4 februarie, este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului, un moment de reflecție și solidaritate pentru milioane de pacienți, familii, cadre medicale și comunități din întreaga lume. Cancerul continuă să reprezinte una dintre principalele cauze de deces la nivel global, fiind responsabil pentru aproape 10 milioane de decese anual, adică unul din șase decese, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Principalii factori de risc asociați apariției cancerului sunt legați de stilul de viață: consumul de tutun și alcool, excesul ponderal și obezitatea, lipsa activității fizice, precum și stresul cronic. La aceștia se adaugă factorii genetici, biologici și de mediu, care influențează riscul individual de îmbolnăvire.
Tema anului 2026: „Uniți prin unicitate”
Tema Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului din acest an, „Uniți prin unicitate”, evidențiază importanța abordării personalizate a fiecărui pacient oncologic. În acest context, Biroul de Presă al Spitalului Județean de Urgență Buzău a prezentat recomandările medicului Alexandru Cîrlan, specialist în Secția de Oncologie.
Dr. Alexandru Cîrlan, medic oncolog în Secția de Oncologie a S.J.U. Buzău:
„Deși protocoalele medicale sunt standardizate, fiecare pacient trăiește boala în mod diferit. În secția de Oncologie, suntem alături de pacienți pe tot parcursul tratamentului, respectând unicitatea fiecăruia.”
Creștere semnificativă a numărului de pacienți tratați
În prezent, secția de Oncologie tratează activ 920 de pacienți, cu aproximativ 300 mai mulți față de anul 2024. Această creștere se reflectă într-un volum ridicat de activitate: lunar sunt înregistrate aproximativ 120 de internări continue pentru inițierea tratamentelor complexe sau gestionarea complicațiilor, precum și circa 300 de prezentări în regim de spitalizare de zi pentru administrarea tratamentelor chimioterapice și imunoterapice perfuzabile, cu durată mai mică de patru ore.
Cele mai frecvente afecțiuni oncologice înregistrate în secție rămân cancerul colorectal, cancerul mamar și cancerul bronhopulmonar.
Depistarea precoce, cheia supraviețuirii
Un aspect îmbucurător este faptul că tot mai mulți pacienți se adresează medicului în stadii incipiente ale bolii, ceea ce crește semnificativ șansa de supraviețuire și vindecare. Dr. Cîrlan subliniază importanța depistării precoce:
„Mesajul meu pentru buzoieni este unul clar: nu ignorați semnalele de alarmă și veniți la control. Cancerul descoperit la timp poate fi învins. Suntem aici pentru fiecare pacient.”
Echipă medicală și prevenție
La nivelul Secției de Oncologie, activitatea medicală este asigurată de trei medici specialiști și doi medici rezidenți, aflați în centre universitare. Prevenția și diagnosticarea precoce – prin programe de screening și controale medicale periodice – rămân printre cele mai eficiente strategii de combatere a cancerului.
Cancerul este o boală care poate fi, în multe cazuri, prevenită, depistată timpuriu și tratată cu șanse crescute de vindecare. Prevenția reprezintă cea mai eficientă intervenție în controlul cancerului.
„Material realizat de Biroul de Presă al Spitalului Județean de Urgență Buzău”
Sursa: Jurnalul de Buzau

