Sari la conținut

Un medicament produs de Pfizer reduce decesele cauzate de Covid. „Suntem încurajaţi de primele rezultate ale studiului”

Un medicament produs de Pfizer reduce decesele cauzate de Covid. „Suntem încurajaţi de primele rezultate ale studiului”. Ce persoane îl pot consuma.

Compania farmaceutică Pfizer a făcut public faptul că medicamentul său produs pentru a trata artrita reumatoidă a redus cazurile de insuficiență respiratorie cauzate de Covid-19, dar și decesele, potrivit unui studiu realizat pacienți adulți diagnosticați cu pneumonie Covid-19.

Medicamentul  a fost testat în cadrul unui studiu clinic la care au participat aproape 300 de pacienţi spitalizaţi cu forme grave de COVID-19 în mai multe spitale din Brazilia. Rezultatele au fost publicate în The New England Journal of Medicine.

Un medicament produs de Pfizer reduce decesele cauzate de Covid

Potrivit AFP, care citează rezultatul testului clinic publicat în  „New England Journal of Medicine” (NEJM), în cadrul studiului jumătate dintre pacienţi au primit medicamentul Tofacitinib – două pastile pe zi – şi îngrijiri clasice, iar cealaltă jumătate a primit un tratament placebo şi îngrijiri medicale.

Tofacitinib esteun medicament folosit pentru tratarea artritei și s-a dovedit a fi eficient în cazurile grave de COVIOD-19.

După 28 de zile, 18,1% dintre membrii grupului care au primit medicamentul folosit pentru tratarea artritei au dezvoltat o formă de insuficienţă respiratorie și au avut nevoie de intubare sau ventilaţie mecanică, unii decedând,

Printre pacienții care au primit placebo, procentul celor care au făcut complicații sau au murit a fost mai ridicat, ajungând la 29%.

Suntem încurajaţi de primele rezultate ale studiului nostru aleator asupra Tofacitinib în rândul pacienţilor spitalizaţi cu pneumonie COVID-19”, a precizat Otavio Berwanger, care a condus studiul clinic.

Medicamentul cunoscut sub numele Xeljanz aparține unei clase de medicamente denumite inhibitori JAK și nu a fost aprobat în nicio țară până acum pentru tratarea pacienților cu Covid-19. În schimb, tofacitinib este autorizat în SUA pentru tratarea poliartritei reumatoide, reumatismului psoriazic şi rectocolitei hemoragice.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: