joi, martie 19, 2026
5.4 C
București

Amplu proiect de dotare a sectiilor pentru nou-nascuti! Un milion de euro in 2020 pentru aceste maternitati

Secțiile de terapie intensivă neonatală, unde sunt tratați nou-născuții prematur și cei cu patologii severe sunt subdimensionate: dintre cele 600 de locuri necesare în terapia intensivă neonatală, sunt asigurate doar aproximativ 300 de locuri, ceea ce înseamnă că 50% dintre copiii care au nevoie de asistență medicală specializată nu au acces la aceasta.

Organizația Salvați Copiii România anunță demararea unui amplu proiect de dotare a secțiilor pentru nou-născuți, cu o investiție totală de aproximativ un milion de euro, în 2020.

Astfel, parte a programului de combatere a mortalității infantile, Salvați Copiii România va achiziționa, pe parcursul anului 2020, aparatură medicală de ultimă generație pentru 45 de maternități și secții de terapie intensivă neonatală. În perioada 2012-2019, organizația a reușit să doteze 96 de maternități din toate județele țării, cu 630 de echipamente medicale, în valoare totală de cinci milioane de euro.

Una dintre sursele esențiale de finanțare a efortului pentru salvarea vieților nou-născuților prematur a fost mecanismul de redirecționare a unei cote din impozitul pe venit, bani care, neutilizați în scop social, rămân statului.

 Astfel, toți cei care vor să contribuie la construirea unui sistem medical pregătit să salveze viețile copiilor născuți înainte de termen pot alege să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către Salvați Copiii România. Începând din acest an, persoanele fizice care aleg să completeze formularul 230 pot opta pentru redirecționarea pe o perioadă de doi ani consecutivi către programul de dotare a maternităților.

 

În total, în România sunt 204 unități spitalicești, secții și compartimente de obstetrică ginecologie și neonatologie (Ordinul nr. 2191/2007 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății publice nr. 1.881/2006 privind ierarhizarea unităților spitalicești, a secțiilor și compartimentelor de obstetrică-ginecologie și neonatologie), dintre care 20 sunt unități medicale de nivel III, care tratează cazurile cu patologii complexe și care deservesc arii geografice întinse.

Analiza factorilor favorizanți realizată de Institutul Național de Sănătate Publică arată că o parte dintre decesele înregistrate la copii sub un an ar fi putut fi evitate printr-o mai bună monitorizare antenatală, care ar fi permis atât intervenții în sarcină, cât și direcționarea sarcinilor cu complexitate mare către unități echipate corespunzător.

„Acum opt ani, când am demarat programul de reducere a mortalității infantile, prioritatea de bază a fost intervenția urgentă, acolo unde situația era cea mai critică și medicii nu aveau la îndemână aparatură medicală esențială pentru a putea salva viața unui prematur.

 Treptat, am început să construim un sistem medical pregătit să intervină și să îngrijească un prematur sau un nou-născut cu patologii grave, astfel încât minutele care fac diferența între viață și moarte să nu fie pierdute pe drum. E un proiect complex, pentru reușita căruia redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit este, la propriu, o sursă de viață.”, a spus Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

 Viața prematurilor depinde de investiția în maternități: 3,5% din impozitul pe venit

Până pe 25 mai, fiecare contribuabil poate descărca Formularul 230 sau Declarația Unică, precompletate cu datele de identificare ale organizației, de la adresa www.salvaticopiii.ro/redirectioneaza. Acestea trebuie completate cu datele personale, semnate și depuse personal la administrațiile financiare sau trimise prin poștă, cu confirmare de primire. Suma nu trebuie menționată în formular, ea urmând să fie completată de administrația financiară.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

De ce ți se îngălbenesc dinții: cauze, prevenție și soluții rapide

Multe lucruri pot afecta aspectul dinților și le pot...

Părintele Calistrat: „Acesta este cel mai mare blestem şi cel mai mare păcat pe care-l poate face omul”

Părintele Calistrat, slujitor la Mănăstirea Vlădiceni, a devenit în...

Semnul aparent banal care poate spune multe despre sănătatea inimii. Avertismentul cardiologilor

Semnul aparent banal care poate spune multe despre sănătatea...

Horoscop 19 martie 2026. Previziuni astrologice despre dragoste, bani și sănătate

Descoperă ce sfaturi aduc astrologii pentru 19 martie 2026...

Avertismentul specialiștilor: Medicamentele din România se vor scumpi de șase sau opt ori

Daniel Bran, preşedintele Asociaţiei pentru Medicamente Generice România (APMGR),...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și