Sari la conținut

Un nou trend lansat pe TikTok crește alarmant riscul de cancer!

tiktok
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
dezinformări pe TikTok

Specialiştii atrag atenţia că din ce în ce mai mulţi tineri îşi pun în pericol viaţa încercând să imite anumite persoane care au lansat un trend periculos pe platforma de socializare TikTok.

Experții Serviciului Național de Sănătate (NHS) din Marea Britanie avertizează că această nouă modă printte tineri creşte alarmant riscul de cancer, potrivit BBC.

Fenomen periculos încurajat de influenceri

Mai exact, Queen Victoria Hospital Foundation Trust a avertizat publicul împotriva „arsurilor solare” – un fenomen încurajat de influenceri din social media prin care oamenii evită să folosească creme de protecție solară pentru a da pielii lor un „impuls sănătos” sau chiar își ard intenționat pielea pentru a vindeca acneea.

„Tendințe precum aceasta nu numai că reprezintă un pericol imediat, dar au potențialul de a provoca probleme de sănătate pe tot parcursul vieții”, a declarat Sam Orkar, director clinic al serviciilor de plastică și arsuri ale spitalului.

El a îndemnat oamenii să se „îngrijească” cu cremă de soare și să utilizeze tratamente „mai sigure” pentru afecțiunile pielii, potrivit sursei citate de antena3.ro.

Este UV periculos?

Medicii atrag atenţia că expunerea îndelungată la razele UV poate provoca leziuni periculoase ale pielii, inclusiv cancer. Razele UV cu energie mai mare sunt o forma de radiatie ionizanta. Aceasta inseamna ca au suficienta energie pentru a elimina un electron (ioniza) dintr-un atom sau o molecula.

Radiatiile ionizante pot deteriora ADN-ul (genele) din celule, care, la randul lor, pot duce la cancer. Dar chiar si razele UV cu cea mai mare energie nu au suficienta energie pentru a patrunde adanc in corp, asa ca efectul lor principal este asupra pielii.

În prezent există tot mai multe dovezi că lumina UV poate reduce capacitatea organismului de a se apăra împotriva anumitor boli.

Ce este indicele UV?

Nivelurile radiațiilor UV variază pe parcursul zilei. Potrivit medicilor, razele UV sunt cele mai puternice între orele 10 şi 16, în jurul „amiezii solare”.

Indexul UV (sau UVI) este o măsură internațională standard a radiațiilor ultraviolete. Valorile încep de la zero și pot crește peste 10. Cu cât numărul este mai mare, cu atât este mai mare potențialul de deteriorare a pielii și a ochilor – și cu atât este mai puțin timp pentru ca un rău să apară.

Tabel cu  nivelurile UV şi sfaturi de la OMS

Țările apropiate de ecuator pot experimenta niveluri UV foarte ridicate în mijlocul zilei, pe tot parcursul anului.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Nairobi din Kenya poate avea niveluri UV peste 10 pe tot parcursul anului. Mallorca, în Spania, va atinge în mod normal nouă în iunie și iulie. Dar Insulele Falkland din Atlanticul de Sud nu trec niciodată peste cinci în decembrie și ianuarie (când este vară în emisfera sudică).

Potrivit OMS, este necesară protecție solară suplimentară atunci când nivelurile sunt:

11+ (extrem de mare)

8-10 (foarte mare)

Protecția este necesară atunci când nivelurile sunt:

6-7 (mare)

3-5 (medie).

 

 

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel