Sari la conținut

Un român cu accident vascular cerebral a fost externat din greșeală

E anchetă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce un pacient diagnosticat cu accident vascular cerebral (AVC) a fost externat din greșeală.

Bărbatul, în vârstă de 78 de ani, din Vaslui a fost confundat de reprezentanții Unității de Primiri Urgențe cu un pacient venit dintr-un centru rezidențial pentru persoane vârstnice și trimis, în locul acestuia în unitatea respectivă, cu o ambulanță.

Reprezentanții SJU Vaslui au transmis că cei doi pacienți aveau diagnostic similar și aceeași vârstă, iar cel care a fost transportat inițial la căminul de bătrâni avea dificultăți de vorbire și nu le-a putut spune cadrelor medicale că este vorba despre o confuzie.

„Este o situație regretabilă. Au fost demarate verificări în cadrul UPU și vor fi luate măsuri”, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

Cei care și-au dat seama că este vorba despre un alt bărbat au fost reprezentanții centrului rezidențial. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță au dus înapoi, la spital, bărbatul care fusese luat din greșeală și l-au transportat la centru pe cel internat în instituția de ocrotire.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel