Sari la conținut

Un studiu confirmă: Pisicile înțeleg ce vorbim și ALEG cui să răspundă

pisici
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Pisicile înțeleg ce vorbim și ALEG cui să răspundă. Pisica mea înțelege cu adevărat ceea ce spun? Aceasta este întrebarea pe care fiecare deținător de pisică și-o va pune, la un moment dat. Dar nu vă lăsați păcăliți de atitudinea lor blazată, pisicile sunt snoabe și chiar pot înțelege cuvintele noastre.

Dar numai atunci când sunt vorbite de „stăpânul” lor uman special, potrivit unui nou studiu francez. Charlotte de Mouzon și colegii ei de la Universitatea din Paris Nanterre au studiat modul în care felinele interpretează felul nostru de a vorbi.

Un studiu confirmă: Pisicile înțeleg ce vorbim și ALEG cui să răspundă

Pentru a face acest lucru, cercetătorii au urmărit cum au reacționat 16 pisici la propozițiile pre-înregistrate de la stălânii lor și de la un străin. Cercetătorii au observat schimbările lor comportamentale în timp ce ascultau, cum ar fi mișcările cozii și urechilor sau dacă au oprit ceea ce făceau în acel moment.

Toate acestea sunt semne care ar putea indica, potrivit acestora, că un sunet a atras atenția animalului. Oamenii de știință au observat că pisicile au răspuns puțin la vocea unui străin care le striga numele.

Dar, atunci când prorpietarii lor au făcut-o, 10 dintre cele 16 feline s-au angajat într-o serie de comportamente care sugerau că acordau o atenție deosebită la ceea ce au auzit. Ele au dat, de asemenea, mai multe semne de interes atunci când și-au auzit „pătinții” vorbind pe tonul vocii pe care îl folosesc de obicei pentru a li se adresa.

Animalele, însă, păreau neinteresate de ceea ce le spunea un străin folosind același ton pentru a le atrage atenția. Și mai surprinzător a fost că nu au reacționat la faptul că stăpânul lor spunea același lucru ca și cum ar fi vorbit cu un alt om adult, mai degrabă decât cu ele.

Cu alte cuvinte, dacă obișnuiești să vorbești cu pisica ta într-un anume mod, sunt șanse ca aceștia să te ignore dacă îți schimbi tonul.

Felinele se comportă cu oamenii, ca și cu animalele

Studiul, publicat recent în revista Animal Cognition, contrazice credința obișnuită că pisicile nu manifestă afecțiune față de stăpânii lor, ci doar manifestă afecțiune pentru a satisface anumite nevoi de bază.

„De mult timp s-a crezut că pisicile sunt creaturi foarte independente, interesate doar de oameni ca să mănânce și să se adăpostească, dar faptul că reacționează în mod specific la stăpânul lor, și nu la oricine li se adresează, susține ideea că ele se atașează de oameni”, a spus Charlotte de Mouzon pentru The Guardian.

„Acest studiu aduce dovezi suplimentare pentru a încuraja oamenii să considere pisicile ca fiind ființe sensibile și comunicative.”

Această credință greșită provine din faptul că pisica este un animal semidomestic. Pisicile sunt foarte capabile să trăiască fără un om, spre deosebire de câini, și nu se abțin să nu ne arate latura lor independentă.

Dar această autonomie nu înseamnă că ele nu simt afecțiune pentru paznicii lor umani, așa cum explică John Bradshaw, expert în comportamentul pisicilor la Universitatea din Bristol, în cartea sa „Cat Sense” (Basic Books, 2013).

După ani de observare a pisicilor domestice, academicianul a ajuns la concluzia că prietenele noastre feline se comportă cu noi ca și cu oricare dintre semenii lor. De aici și faptul că se freacă de noi sau ne ling ca o formă de îngrijire.

Asta ar trebui să-i liniștească pe stăpânii de pisici cu privire la afecțiunea pe care o are prietenele lor cu blană pentru ei.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel