Sari la conținut

Un studiu demontează tot ce știam despre DEPENDENȚĂ. Nu variantele ilegale sunt cele mai periculoase

Drogurile care dau dependență au efecte devastatoare asupra oamenilor, dar cele mai periculoase nu sunt cele la care vă gândiți prima dată.

Alte droguri, care nici măcar nu sunt ilegale, sunt mai periculoase decât cele scoase în afara legii.

Ghiciți? Sunt două refugii plăcute, la care apelează un număr foarte mare de oameni, nu de puține ori. E vorba despre alcool și tutun, potrivit sciencealert.com.

Consumul excesiv de alcool și tutun a cauzat omenirii multiple boli și probleme, în număr infinit mai mare decât cele provocate de substanțele ilegale.

Acest lucru se traduce în decese premature sau vieți trăite în boală și suferință, în poveri de tipul cancerelor sau afecțiunilor cardiovasculare.

Desigur, aici nu discutăm că o bere face mai rău decât o priză de cocaină. E vorba de un număr mult mai mare de vicioși, de consecvența obiceiurilor proaste, privind umanitatea ca pe un întreg.

Așadar, raportat la numărul de boli și decese în rândul populației, cele mai periculoase droguri sunt alcoolul și fumatul.

Aceste două vicii atrag după ele o cavalcadă de cheltuieli, medicamente, legi, dar și efecte secundare, cum ar fi punerea în pericol a semenilor, spune echipa de cercetători.

Sigur că tutunul și alcoolul sunt mult mai accesibile decât alte droguri, dar răul pe care îl produc este infinit mai mare.

În medie, 110 oameni din 100.000 mor din cauza fumatului. Alcoolul răpește 33 din 100.000, pe când drogurile ilegale duc la 6.9 decese din 100.000.

Nu este o invitație la consumul de droguri, ci un semnal de alarmă legat de consumul de alcool și tutun.

Aproape 1 din 7 adulți (15.2%) este fumător și 1 din 5 a avut cel puțin o beție zdravănă în decursul unei luni calendaristice.

Drogurile ilegale nu sunt consumate cu aceeași frecvență. În topul listei se află canabisul, estimându-se că mai puțin de 1 din 20 de oameni este consumator fidel.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel