Sari la conținut

Una din cinci femei suferă de această boală cumplită fără să știe

sursa foto retete si vedete

”O femeie din cinci are această boală, care nu omoară, dar nu te lasă să trăieşti şi are o componentă dureroasă”, potrivit dr. Voicu Simedrea.

endometrioza

Endometrioza este o boală a sistemului imunitar și hormonal, în care țesutul uterin se găsește în afara uterului, cauzând leziuni ale ovarelor, trompelor uterine, mucoasei abdominale, intestinelor sau vezicii. Deși nu este cunoscut cum sau de ce celulele uterine se formează în alte părți ale corpului, leziunile pot provoca inflamații și dureri epuizante.

Boala este depistată destul de târziu, însă. Cercetările de la Asociția Endometriozei estimează că poate dura până la 10 ani de la debutul durerii și al primelor simptome, ca un doctor să stabilească diagnosticul de Endometrioză. Iar până în momentul în care femeile primesc acest diagnostic, răul este deja făcut.

În România există jumătate de milion de paciente cu endometrioză. Principalele simptome sunt durerea (70% din pacientele cu dureri cronice pelvine în timpul menstruației), durerile în timpul actului sexual și infertilitatea (50 % din pacientele infertile au endometrioză).
„Trebuie avut în vedere faptul că durerile menstruale intense la nivelul pelvisului pot ascunde această boală. Un control ginecologic anual poate depista precoce boala”, sfătuiește dr. Radu Botezatu de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Filantropia.

Endometrioza nu are încă un leac cunoscut, deși o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea leziunilor endometriale poate ajuta temporar. În cazul în care endometrioza apare în intestine, o altă opțiune este rezecția de colon, deși această procedură nu este acoperită de asigurarea medicală.

”Endometrioza este o boală cu două tăișuri. Pe de-o parte se poate trata medicamentos, însă nu rezolvă problema infertilității, iar pe de altă parte se poate trata chirurgical, caz în care se îmbunătățește calitatea vieții și cresc șansele de sarcini spontane, însă intervenția chirurgicală se face numai de o echipă de experți în cadrul unor centre specializate. În cazul chirurgiei laparoscopice, medicii trebuie să fie cât mai radicali și să scoată toate implanturile endometrice”, explică dr. Simedrea
În cazuri extreme, atunci când boala afectează pe lângă aparatul genital (uter, ovare) și aparatul urinar(vezica, uretere), digestiv (rect, sigma, colon, intestin subtire), nervi pelvini, se poate discuta, atunci când au fost epuizate toate modalitățile, despre histerectomie totală împreună cu anexectomia (scoaterea ovarelor). Doctorul Simedrea atenționează că se poate apela la această metodă extremă doar dacă au fost epuizate toate celelalte metode de tratament. Decizia trebuie foarte bine cumpănită de medic și de pacientă.
„Alte tratamente includ de exemplu vaporizarea laser – metode care se folosesc în Europa pentru endometrioza extinsă“, susține dr. Radu Botezatu. Această procedură presupune utilizarea fascicolului laser în cazul implanturilor superficiale aflate lângă organe

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel