Categories: Ştiri sănătate

Unde ne adăpostim în caz de atac armat? Lista adăposturilor de protecție civilă din România

Pe fondul conflictelor armate din Ucraina, oficialitățile din România a făcut publică lista adăposturilor de protecție civilă în care cetățenii se pot retrage în cazul unui atac. Lista a fost publicată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Locaţiile se găsesc în toate judeţele, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti, respectiv 1.171. În sectorul 1 sunt 165, în sectorul 2 sunt 343 (cele mai multe), în sectorul 3 sunt 143, în sectorul 4 sunt 168, în sectorul 5 sunt doar 58 şi în sectorul 6 sunt 294 de astfel de adăposturi.

Cele mai puține adăposturi se află în Ialodmița (13 adăposturi) și în Vrancea (3 adăposturi). Totodată, românii pot consulta și aplicația adaposturi.vercel.app/ pentru a vedea exact unde sunt situate adăposturile civile din România.

Capacitatea adăposturilor de protecţie civilă care se execută în subsolul noilor construcţii este în
principiu de 100 – 300 persoane, având în vedere că pentru două persoane este necesar un spaţiu de
un metru pătrat de suprafaţă de adăpostire. În cazul construcţiilor subterane ca: metrou, garaje,
pasaje, depozite, etc., se admit capacităţi de adăpostire mai mari.

Consultă listă AICI

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, marţi, despre verificarea adăposturilor de război din ţară, în contextul conflictului de la graniţa cu Ucraina, că suntem pregătiţi pentru orice situaţie şi că a discutat cu Ministerul de Interne, iar aceste inspecţii se fac anual.

„Din perspectiva noastră, a celor care sunt în domeniul Apărării, acest lucru s-a făcut, în ultimii ani, foarte serios şi ştim exact, suntem pregătiţi pentru orice situaţie”, a mai afirmat Vasile Dîncu.

Situația adăposturilor de apărare civilă e reglementată prin Legea nr. 481/2004. Documentul prevede că acestea „sunt spaţii special amenajate pentru protecţie în situaţii specifice, proiectate, executate, dotate, echipate şi autorizate potrivit normelor şi instrucţiunilor tehnice elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de ministrul administraţiei şi internelor”.

Acestea „se inspectează periodic de către personalul de specialitate al serviciilor de urgenţă profesioniste; deţinătorii şi utilizatorii acestor adăposturi sunt obligaţi să îndeplinească normele şi măsurile stabilite pentru menţinerea adăposturilor şi a instalaţiilor utilitare ale acestora în stare de funcţionare”.

 

Recent Posts

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

6 minute ago

Ai exagerat cu mâncarea de Paște? Aplică rapid aceste sfaturi

Ce trebuie să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. În funcție de tradiții…

36 de minute ago

Cum să accelerezi metabolismul și să pierzi mai repede în greutate

Cum să accelerezi metabolismul. Condimentele nu numai că adaugă savoare mâncărurilor, dar au, în același…

o oră ago

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural care crește nivelul de serotonină

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural…

2 ore ago

SECRETE de scădere a tensiunii arteriale FĂRĂ mendicamente

  Hipertensiunea arterială o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este persistent crescută, punând…

2 ore ago

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat  În…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic