Sari la conținut

Unde va fi utilizat certificatul verde conform noilor restricții? Inclusiv unitățile private ar putea fi vizate

certificat digital
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro
Dezvoltarea rețelei globale de certificare digitală în domeniul sănătății

Potrivit declarațiilor ministrului Sănătății, Cseke Attila, certificatul verde va fi obligatoriu în aproape orice activitate curentă și la intrarea în orice instituție privată. Actualul ministru interimar a declarat că își asumă obligativitatea prezentării certificatului verde în Sănătate.

În afară de magazinele alimentare, de farmacii, unde evident trebuie păstrat accesul și pentru cei nevaccinați, pentru că este o vorba despre o necesitate zilnică, în toate celelalte instituții va fi cerut vizitatorilor certificatul verde, a spus Cseke.

El a precizat că este vorba și de instituții publice, și de administrația publică centrală și locală, dar și de sfera privată, unde probabil măsura va fi propusă pentru birouri, pentru firme care au mai mult de 50 de angajați.

„Pentru salariați, pentru angajații din acea instituție, nu putem să propunem, pentru că aici trebuie să mergem în Parlament, fiind vorba de dreptul constituțional la muncă”, a spus ministrul interimar al sănătății, precizând că este vorba despre „vizitatori”. El a spus însă că în cazul companiilor, recomandarea categorică a autorităților este să-și verifice angajații.

„Această propunere se va regăsi sub formă de amendament la proiectul de lege pe care îl avem în Parlament, dar nu poate guvernul, prin hotărâre de guvern, astăzi fiind un guvern interimar, să facă acest lucru. Ar putea s-o facă un guvern care se formează”, a menționat Cseke Attila la Digi24.

Interdicție totală pentru evenimente private

În ceea ce privește evenimentele private – nunți, botezuri, onomastică etc. – va fi o interdicție totală pentru desfășurarea lor în restaurante, inclusiv pentru cei vaccinați sau cei care au certificat verde. „Din păcate, realitatea practică ne-a arătat că nu am reușit să controlăm”, a explicat Cseke. El a adăugat că în acest domeniu, sancțiunile sunt mult mai ușor de pus în aplicare.

În rest, restaurantele, cafenelele vor rămâne deschise pentru cei vaccinați.

La partea de spații culturale – teatre, cinematografe etc. – accesul va fi posibil numai pentru cei cu certificat verde și probabil va fi redusă de la 50 la sută la 30 la sută capacitatea de ocupare a sălii.

Pentru carantina de noapte, excepțiile se vor referi nu numai la cei vaccinați, ci la toți cei care au certificat verde, la persoanele care vin sau se duc la muncă, la urgențele medicale.

Restricțiile vor fi luate în discuție vineri de CNSU și apoi în ședința de guvern, după care vor mai trebui elaborate și anumite ordine de ministru pe domenii de specialitate.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel