Sari la conținut

Vacanțe ieftine: Cât costă o noapte cu rulota sau la cort

Vacanțe ieftine: Cât costă o noapte cu rulota sau la cort.Tot mai mulți preferă variantele low-cost având în vedere prețurile tot mai mari și condițiile.

Mulți turiști preferă vacanța cu cortul în această perioadă. O consideră o opțiune mai ieftină și mai utilă pentru conectarea cu natura. Unele persoane spun că atmosfera este diferită față de cea de la hotel.

Având interesul larg pentru o vacanță în aer liber, campingurile sunt foarte ocupate în prezent. În ultimii ani, a crescut numărul unor astfel de amenajări, potrivit Stirile Protv.

Ce facilități au turiștii

Într-un camping din Bran, care s-a deschis în urmă cu 30 de zile, s-au cazat, de exemplu, 100 de familii. Administratorul locației este foarte mulțumit de situație.

”Turiștilor le oferim un grup sanitar, avem terasă cu bar, zonă de relaxare, loc de joacă pentru copii, zonă de grătare, utilități, apă, curent, iluminat pe timp de noapte”,

a declarat Ionuț Garbacea, administrator de camping.

Într-un alt camping, tot din Bran, turiștii par că se simt și mai bine. Au venit cu mic, cu mare și au încins grătare. De altfel, au gătit și mâncare la ceaun.

Cât costă în Bușteni

Nici în Bușteni situația nu este una neplăcută. Campingul de corturi se întinde pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați, taxa fiind de 35 lei de persoană. Și administratorul de aici este mulțumit de cum îi decurge afacerea.

”Avem un proces de strângere a gunoaielor. Fiecare client ne aduce în plăsuță seara, noi luăm și le depozităm la locul lor”, a spus și Hoitan Vlaicu, administratorul campingului din Bușteni.

Costurile sunt destul de accesibile pentru o noapte în camping. Potrivit fanatik.ro, prețurile sunt de 100 de lei cu cortul și 125 lei cu rulota.

Așadar, iată că alternative la vacanțele scumpe de pe litoral sunt destul de multe. Iar prețurile sunt chiar modeste și condițiile bune.

Simona David

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel