vineri, august 14, 2020

Guvernul american plusează și dublează finanțarea pentru ultima fază de testare a vaccinului anti-Covid.

Compania Moderna, care a dezvoltat potențialul vaccin, intră de luni în ultima fază de testare clinică, potrivit AFP.

Decizia sprijinului financiar vine ca promisiune anterioară fermă, că banii alocați vor spori, dacă vaccinul ajunge în faza a treia de testare clinică.

Vaccinul experimental american, al companiei Moderna, în prima fază a testării clinice a creat anticorpi pentru toţi cei 45 de voluntari.

Citește și:

Luni va începe etapa testării pe 30.000 de voluntari. Jumătate dintre aceştia vor primi o doză de 100 de micrograme, iar ceilalţi un placebo.

Statele Unite este ţara cea mai îndoliată de pandemia COVID-19, cu peste 146.000 de decese până în prezent şi cu o creştere continuă a noilor cazuri de infectare. Prin urmare, guvernul american investeşte masiv pentru a găsi o soluţie de imunizare a populaţiei şi a alocat deja 1,95 miliarde de dolari pentru a obţine 100 de milioane de doze dintr-un alt potenţial vaccin împotriva noului coronavirus, dezvoltat de alianţa germano-americană Biontech-Pfizer.

Parteneri