
Dr. Alexandru Rafila: Vaccinul revoluționar împotriva Covid-19 de la Pfizer ajunge în România.

Dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a vorbit despre vaccinul celor de la Pfizer şi BioNTech.
„Acum avem şi un vaccin care a terminat faza a treia, primul care a reuşit acest lucru. Va fi supus autorizării în procedură de urgenţă până la sfârşitul acestei luni. Documentaţia va fi depusă la agenţia europeană şi în Statele Unite. Este un vaccin american-european. Vestea bună este că va fi disponibil, va intra în acelaşi mecanism de achiziţie comună.
Te-ar mai interesa: Alimente care ajută la prevenirea cheagurilor și a...
Vestea bună trebuie să aibă şi un răspuns bun. E un vaccin foarte sensibil la variaţile de temperatură, nu va putea fi admisitrat în mod tradiţional, ci în centrele de vaccinare, la care poate să ajungă uşor cei care au nevoie să fie vaccinaţi.
Nu ştiu cum va fi organizată vaccinarea, pentru că rezistă în ambalaj un număr limitat de zile, are un ambajal special. Trebuie o foarte bună planificare. E un vaccin care trebuie administrat în două doze. Rămâne de văzut câte doze vor fi disponibile într-o primă etapă.
Este dificil de ales. Dacă ne facem treaba aşa cum trebuie. Sper să nu ne prindă decembrie, ianuarie cu vaccinul disponibil, dar fără organizare”, a spus Rafila.
Te-ar mai interesa: Spondilita anchilozantă predipsune la fibroză pulm...
Vaccinul Covid-19 de la Pfizer și BioNTech funcționează peste așteptări, relatează The Wall Street Journal. ”Este o zi mare pentru ştiinţă şi pentru umanitate. Primele rezultate ale fazei a treia de testare a vaccinului demonstrează dovezile iniţiale ale eficienţei vaccinului contra Covid-19”, transmite preşedintele Pfizer, Albert Bourla.
Vaccinul s-a dovedit a fi eficient în proporție de peste 90% la primii 94 de subiecți care au fost infectați cu noul coronavirus.
Te-ar mai interesa: Mihaela Bilic: Planul alimentar pentru slăbire gar...
Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.
Urmăriți Doctorul Zilei și pe Google News.
Ne puteti de asemenea urmari si pe Telegram.